sprinteneală

SPRINTENEÁLĂ s. f. Însușirea de a fi sprinten; vioiciune, rapiditate și ușurință în mișcări. – Sprinten + suf. -eală.

SPRINTENEÁLĂ, sprinteneli, s. f. Însușirea de a fi sprinten; vioiciune, rapiditate și ușurință în mișcări. – Sprinten + suf. -eală.[1]

SPRINTENEÁLĂ s. f. Însușirea de a fi sprinten; vioiciune, agilitate. Cu o sprinteneală de mirare la un om atît de gros și destul de vîrstnic, pan Kopițki l-a dus... la o cameră deosebită. SADOVEANU, N. P. 188. Cînd erau mici, fetele... se cățărau pe garduri și prin pomi cu mai multă sprinteneală decît voi. PAS, Z. I 219. Piciorul de lemn și cîrja sună în pietre... dar în mers are o stranie sprinteneală. C. PETRESCU, Î. II 78.

sprinteneálă s. f., g.-d. art. sprintenélii

sprinteneálă s. f., g.-d. art. sprintenélii; pl. sprintenéli

SPRINTENEÁLĂ s. agerime, agilitate, iuțeală, repeziciune, suplețe, ușurință, vioiciune, (astăzi rar) sprintenie, (înv.) sprintinătate. (~ în mișcări.)

SPRINTENEÁLĂ ~éli f. Caracter sprinten; agilitate; vioiciune; iuțeală. [G.-D. sprintenelii] /sprinten + suf. ~eală

sprinteneálă f., pl. elĭ. Sprintenie.

SPRINTENEALĂ s. agerime, agilitate, iuțeală, repeziciune, suplețe, ușurință, vioiciune, (astăzi rar) sprintenie, (înv.) sprintinătate. (~ în mișcări.)