splinuță

SPLINÚȚĂ, splinuțe, s. f. (Bot.; rar) 1. Splină (2). 2. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpină păroasă, cu flori galbene reunite în ciorchini (Solidago virgaurea). – Splină + suf. -uță.

SPLINÚȚĂ, splinuțe, s. f. (bot.) 1. Splină (2). 2. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpină păroasă, cu flori galbene reunite în ciorchini (Solidago virgaurea). – Splină + suf. -uță.

SPLINÚȚĂ, splinuțe, s. f. (Bot.) 1. Splină (2). 2. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina păroasă, cu flori galbene reunite în ciorchini (Solidago Virga aurea); vargă-de-aur.

splinúță (rar) s. f., g.-d. art. splinúței; pl. splinúțe

splinúță s. f., g.-d. art. splinúței; pl. splinúțe

SPLINÚȚĂ s. (BOT.; Solidago virgaurea) (reg.) mănunchi, splinariță, zmeoaică, floare-boierească, floare-buiacă, vargă-de-aur.

SPLINÚȚĂ s. v. splină.

SPLINÚȚĂ ~e f. Plantă erbacee cu tulpina păroasă, cu flori mari, prelungi, dințate, care crește prin păduri, tufărișuri și fânețe, fiind folosită în scopuri medicinale. /splină + suf. ~uță

SPLINUȚĂ s. (BOT.; Solidago virgaurea) (reg.) mănunchi, splinariță, zmeoaică, floare-boierească, floare-buiacă, vargă-de-aur.

splinuță s. v. SPLINĂ.

SOLIDAGO L., SPLINUȚĂ, fam. Compositae. Gen originar din America de N și America de S, Asia și Europa, cca 123 specii, erbacee, vivace sau semilemnoase, cca cm înălțime. Frunze caulinare, alterne, nedentate sau dentate. Flori galbene sau galbene-aurii, rar albe (cele radiale femele, numai cîteva așezate într-un singur rînd, uneori foarte scurte sau lipsesc, cele ale discului tubuloase, hermafrodite, toate fertile), dispuse în capitule mici, înconjurate de un involucru ale cărui foliole, pieloase sau uscate pe margine, sînt așezate în mai multe rînduri, imbricat, reunite în raceme alungite.