spația

SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a distanța, a despărți prin spații mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ți-a] – Din spațiu.

SPAȚIÁ, spațiez, vb. I. Tranz. A rări, a depărta, a despărți prin spații; a lăsa un spațiu între lucruri. – Pronunțat: -ți-a.

spațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 spațiáză, 1 pl. spațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să spațiéze; ger. spațiínd (-ți-ind)

spațiá vb. (sil. -ți-a), ind. prez. 1 sg. spațiéz, 1 pl. spațiém (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. spațiéze; ger. spațiínd (sil. -ți-ind)

SPAȚIÁ vb. (TIPOGR.) a depărta, a distanța, a îndepărta, a rări, (înv.) a spaționa. (A ~ literele unui cuvânt.)

SPAȚIÁ vb. I. tr. A distanța, a rări, a despărți prin spații (cuvinte, rânduri etc.) [Pron. -ți-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / cf. it. spaziare].

SPAȚIÁ vb. tr. a distanța, a rări, a despărți prin spații (cuvinte, rânduri etc.); a spaționa. (< it. spaziare)

A SPAȚIÁ ~éz tranz. (obiecte, litere, cuvinte, rânduri etc.) A separa prin spații (mai mari); a așeza la o anumită distanță unul de altul; a rări; a distanța. /Din spațiu

SPAȚIA vb. a depărta, a distanța, a îndepărta, a rări, (înv.) a spaționa. (A ~ literele unui cuvînt.)