snoavă

SNOÁVĂ, snoave, s. f. Scurtă povestire folclorică, orală, cu conținut anecdotic, inspirată din viața de toate zilele. – Din sl. iznova „din nou”.

SNOÁVĂ, snoave, s. f. Mică povestire (de tip popular) cu conținut anecdotic. – Din sl. iz nova „din nou”.

SNOÁVĂ, snoave, s. f. (Popular) Scurtă istorioară hazlie. V. anecdotă. N-am mai întîlnit în viață om care să știe atîtea cîntece, atîtea snoave, atîtea basme. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 29. Vișan avea slovă frumoasă. Îl rugai să-mi culeagă cîntece și snoave... și să mi le scrie. VLAHUȚĂ, O. A. 146. Cînd ședeau casnicii la lucru iarna în nopți d-alea lungile și spuneau la snoave și la ghicitori, cotoiul sta lîngă dînșii și torcea. ISPIRESCU, L. 285. Basmele, poveștile, cînticele și snoavele au ținut loc pururea de hrisoave domnești și de pisanii ctitorești. ODOBESCU, S. II 511.

snoávă s. f., g.-d. art. snoávei; pl. snoáve

snoávă s. f., g.-d. art. snoávei; pl. snoáve

SNOÁVĂ s. glumă, (reg.) polojenie, (Munt., Olt. și Mold.) dafie, (Mold.) iznoavă, (Mold. și Bucov.) palotie, (Munt.) trantie. (Culegere de ~e.)

SNOÁVĂ ~e f. Povestire de mici proporții, de origine populară, în care se satirizează diferite metehne; istorioară hazlie; anecdotă. /Din iznoavă

snoavă f. anecdotă populară, istorioară comică. [Slav. IZŬ NOVA, iarăș, din nou (v. isnoavă): lit. istorioară ce se repetă].

snoávă, V. znoavă.

znoávă și snoavă (oa dift.) f., pl. e (ca și iznoavă, adică „povestire repetată”). Anecdotă populară.

SNOAVĂ s. glumă, (reg.) polojenie, (Munt., Olt. și Mold.) dafie, (Mold.) iznoavă, (Mold. și Bucov.) palotie, (Munt.) trantie. (Culegere de ~e.)