slovenie

SLOVENÍE s. f. (Înv.) Limba slavonă. – Sloven + suf. -ie.

SLOVENÍE s. f. (Înv.) Limba slavonă. – Sloven + suf. -ie.

SLOVÉNIE s. f. (Învechit) Limba slavonă.

sloveníe (înv.) s. f., art. slovenía, g.-d. sloveníi, art. sloveníei

sloveníe s. f., g.-d. art. sloveníei

SLOVENÍE s. v. slavonă.

slovenie f. limba slavonă: carte tradusă după slovenie.

sloveníe f. (d. Slovean). Vechĭ. Limba slovenească: a scrie pe slovenie. Țară slovenească. – Rar și slav-.

slovenie s. v. SLAVONĂ.

sloveníe s. f. (Înv.) Limba slavonă. ◊ Școli de slovenie = școli care au funcționat pe lângă unele m-ri și biserici în epoca medievală a culturii românești. Se predau, în limba slavonă și română, noțiuni de scris-citit, ritual, cateheză, muzică bisericească psaltică etc., pentru pregătirea preoților și diecilor de cancelarie, a cântăreților bisericești etc. Aici se pregăteau și specialiști în caligrafie, miniatură, pictură și muzică. Printre școlile menționate în documente se află cele de la bis. Sf. Gheorghe-Vechi din București (sec. 16), Rădășeni, jud. Suceava (sec. 16), m-rea Menedic, jud. Buzău (sec. 16), Șcheii Brașovului (sec. 16), m-rea Putna (sec. 16). O dată cu introducerea limbii românești în biserici, cancelarii și cultură, la aceste școli începe a se preda și limba română. – Din sloven + suf. -ie.