sine

SE pron. refl. 1. (Arată că persoana care face lucrarea este și aceea care o suferă) Se ascunde sub pod. 2. (Intră în alcătuirea verbelor reflexive eventive) Se îmbolnăvi de ochi. 3. (Intră în alcătuirea verbelor reflexive reciproce) Se ghiontesc. ♦ (Intră în alcătuirea verbelor reflexive dinamice) S-a luptat cu zmeul. 5. (Intră în alcătuirea verbelor reflexive pasive și impersonale) Să se dea dispoziții. – Lat. se.

SÍE pron. refl. (Forma accentuată de dat., pers. 3, pentru toate genurile; înv.) Sieși. – Lat. sibi.

SÍEȘI pron. refl. (Forma accentuată de dat., pers. 3, pentru toate genurile) Lui însuși, ei însăși. [Pr.: si-eși] – Sie + și.

SINE pron. refl. (Forma accentuată de acuz. pers. 3 pentru toate genurile și numerele; uneori întărit prin „însuși”) 1. (Precedat de prep. „pe” sau, înv., „pre”, având funcție de complement direct al unui verb reflexiv) Numai pe sine nu se vede. 2. (Precedat de prepoziții, are funcție de atribut, de complement indirect sau de complement circumstanțial) Păstrează totul pentru sine însăși. ◊ Expr. De la sine = fără ajutorul sau intervenția cuiva, prin propriile forțe; din proprie inițiativă. (Substantivat) În sinea mea (sau a ta etc.) = în propria conștiință, în gând. – Lat. se (după mine, tine).

ȘIE pron. refl. v. sie.

ȘÍNĂ, șine, s. f. 1. Fiecare dintre barele de oțel laminate după un anumit profil și folosite drept cale de rulare pentru un vehicul cu roți (tren, tramvai) sau de ghidare pentru anumite piese mobile dintr-o instalație tehnică. ♦ P. ext. Cale ferată. 2. Cerc de oțel care se montează pe roțile de lemn ale unui vehicul pentru a le feri de uzură. ♦ Bandă de metal care se fixează pe unele obiecte de lemn (uși, lăzi, butoaie etc.) pentru a le mări rezistența la uzură. – Din pol. szyna, germ. Schiene.

SE pron. refl. 1. (Arată că persoana care face lucrarea este și aceea care o suferă) Se ascunde sub pod. 2. (Intră în alcătuirea verbelor reflexive eventive) ◊ Se îmbolnăvi de ochi. 3. (Intră în alcătuirea verbelor reflexive reciproce) Se ghiontesc. 4. (Intră în alcătuirea verbelor reflexive dinamice) S-a luptat cu zmeul. 5. (Intră în alcătuirea verbelor reflexive pasive și impersonale) Să se dea dispoziții. – Din lat. se.

SÍE pron. refl. (Forma accentuată de dat. pers. 3 pentru toate genurile) Lui însuși, ei însăși. – Lat. sibi.

SÍEȘI pron. refl. (Forma accentuată de dat., pers. 3, pentru toate genurile) Lui însuși, ei însăși. [Pr.: sí-eși] – Sie + [î]și.

SÍNE pron. refl. (Forma accentuată de acuz. pers. 3 pentru toate genurile și numerele; uneori întărit prin „însuși”) 1. (Precedat de prep. „pe” sau înv. „pre”, având funcție de complement direct al unui verb reflexiv) Numai pe sine nu se vede. 2. (Precedat de prepoziții, are funcție de atribut, de complement indirect sau de complement circumstanțial) Păstrează totul pentru sine însăși. ◊ Expr. De la sine = fără ajutorul sau intervenția cuiva, prin propriile forțe; din proprie inițiativă. (Substantivat) În sinea mea (sau a ta etc.) = în propria conștiință, în gând. – Lat. se (după mine, tine).

ȘÍNĂ, șine, s. f. 1. Fiecare dintre barele de oțel laminate după un anumit profil și folosite drept cale de rulare pentru un vehicul cu roți (tren, tramvai) sau de ghidare pentru anumite piese mobile dintr-o instalație tehnică. ♦ P. ext. Cale ferată. 2. Cerc de oțel care se montează pe roțile de lemn ale unui vehicul pentru a le feri de uzură. ♦ Bandă de metal care se fixează pe unele obiecte de lemn (uși, lăzi, butoaie etc.) pentru a le mări rezistența la uzură. – Din pol. szyna, germ. Schiene.

SE pron. refl. (Forma neaccentuată de acuz. pers. 3 pentru toate genurile și numerele) 1. Arată că persoana care face lucrarea este aceea care o și suferă. Se făcu un lup și se ascunse sub pod. ISPIRESCU, L. 13. Cei tari se îngrădiră Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi. EMINESCU, O. I 56. ◊ (Intră în alcătuirea verbelor reflexive eventive) Abia trecură patru luni... și el se bolnăvi de ochi. NEGRUZZI, S. I 54. ◊ (Intră în alcătuirea verbelor reflexive reciproce) Pitiți șoptesc în umbră; Se ghiontesc, rîd pe-nfundate. IOSIF, V. 46. (Una dintre persoanele angajate în acțiune are rol de subiect, iar cealaltă rol de complement introdus prin prep. «cu») Îi spune toată întîmplarea, după cum se înțelesese cu baba. CREANGĂ, P. 177. 2. Intră în alcătuirea verbelor reflexive dinamice. Din zări un tînăr călător, Sosind pe-acolo, s-a rugat Să bea din cana lor. COȘBUC, P. I 281. 3. Intră în alcătuirea verbelor reflexive pasive și impersonale. Se vede că a avut vro ceartă cu soră-sa. ISPIRESCU, L. 5. Va suferi să se calce astfel jurămintele? NEGRUZZI, S. I 51. Cînd se născu copilul ce s-aștepta să vie. ALEXANDRESCU, M. 4.

SÍEȘI pron. refl. (Forma accentuată de dat. pers. 3 pentru toate genurile) Ce spune marele poet despre bătrînul său prietin se potrivește și sieși. SADOVEANU, E. 57.

SÍNE pron. refl. (Forma accentuată de acuz. pers. 3 pentru toate genurile și numerele; uneori întărit prin «însuși») 1. (Precedat de prep. «pe» sau, învechit, «pre», avînd funcțiune de complement direct al unui verb reflexiv) Numai pe sine nu se vede cît îi de frumușel. CREANGĂ, P. 244. Începu a se întreba pre sine ce gînganie bipedă este el pe lume. NEGRUZZI, S. I 202. 2. (Precedat de prepoziții, are funcțiune de atribut, complement indirect sau circumstanțial) În fond nu avea sentimente de dragoste decît pentru sine însăși. REBREANU, R.I 186. S-a uitat lung pe foaia lui înainte de a o iscăli, a zîmbit mulțumit de sine, apoi a iscălit. CARAGIALE, O. II 244. La-nceput, pe cînd ființă nu era, nici neființă... Cînd pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns. EMINESCU, O. I 132. Te strînge-n brațe la sine De rîde inima-n tine! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 13. ◊ Expr. De la sine = fără ajutorul nimănui, neîndemnat de nimeni, prin propriile forțe. A-și reveni în sine v. reveni. ◊ (Învechit și arhaizant, compus cu forma neaccentuată a pron. refl. «-și», mai rar cu formele neaccentuate ale pron. pers. «-mi», «-ți» etc.) Doamna Ecaterina Bălușescu, aceea pe care nu pot eu s-o sufăr, aceea care nu se uită niciodată la mine, care privește parcă in sineși, parcă se coboară în sufletu-i măreț, înfășurat intr-o mîndrie de gheață. SADOVEANU, O. V 685. Daca cumva vrei să dormi și nu-ți vine de sineși somnul, apoi pune capul pe pernă și ascultă. ODOBESCU, S. III 44. Noi de sine-ne să facem o despărțire. GHICA, A. 156.

ȘÍE pron. refl. (Forma accentuată de dat. pers. 3 pentru toate genurile) Și fiindu-și șie dragă cum nu-i este nime-n lume. EMINESCU, O. I 80. – Forme gramaticale: (neaccentuate) și, și-, -și-, -și, își.

ȘÍNĂ, șine și șini, s. f. 1. Fiecare dintre barele de oțel laminat după un anumit profil, folosite drept cale de rulare pentru un vehicul cu roți (tren, tramvai etc.) sau de ghidare pentru anumite piese mobile dintr-o instalație tehnică. Drezina fuge din ce în ce mai repede, străbate locuri necunoscute... Șinele se lungesc în urmă ca doi șerpi nesfîrșiți. C. PETRESCU, S. 44. Bagă de seamă că șina are talpă prinsă-n cîrlige zdravene, afundate-n traverse de stejar. SP. POPESCU, M. G. 27. ◊ (La sg. cu valoare de pl., subînțelegîndu-se calea de rulare) Pe șina proaspătă, s-a scos încă o locomotivă. SAHIA, N. 29. 2. Cerc de oțel (lat) care se montează pe roțile de lemn ale unui vehicul pentru a le face mai rezistente și a le feri de uzură. O roată... se leagă, se înalță sau se îmbracă, cu șină de fier. PAMFILE, I. C. 129. Ce-i rotund și fără fund? (Șina roții). ȘEZ. XVI 171. 3. Bandă lungă de metal care se montează la uși, lăzi, butoaie și alte obiecte de lemn, pentru a le mări rezistența. Sosirăm la ușa beciurilor, unde Inochentie ne ajunse din urmă cu luminarea, o ușă de stejar în două părți, ferecată cu șini groase de fier, cu broască de cetate și cu lăcate la fel. HOGAȘ, DR. 271. O ușă cu două șini în cruce. DELAVRANCEA, O. II 353.

își v. síe

s-1, -s- pr. v. síne

se, se-, -se v. síne

síe / síeși pr. d. acc., neacc. își, și (și l-a cumpărat), și- (și-a cumpărat cartea), -și (cumpărându-și), -și- (cumpărându-și-o) pr. d. acc.

síeși v. síe

síne pr. ac. acc., neacc. se, se- (se-aduce), -se (ducându-se), s- (s-a dus), -s- (dusu-s-a)

și2, și-, -și, -și- v. síeși

șínă s. f., g.-d. art. șínei; pl. șíne

síeși pr. d. acc., neacc. își, și, și-, -și, -și-

síne pr. ac. acc., neacc. se, se- (se-aduce), -se (ducându-se), s- (s-a dus), -s- (dusu-s-a)

șínă s. f., g.-d. art. șínei; pl. șíne

ȘÍNĂ s. 1. (reg.) raf, șing, șteangără. (~ la unele căi de rulare.) 2. cerc, (reg.) șing, (Transilv., Ban. și Mold.) raf. (~ la roata unei căruțe.) 3. (reg.) șparing. (Sanie cu ~.)

ȘÍNĂ s. v. bară, cale ferată, drum-de-fier, lingou, linie ferată.

se pron. refl. – Arată că persoana care îndeplinește o acțiune este și aceea care o suferă. – Var. Munt. să. Mr. se. Lat. se (REW 7761), conservat în toate limbile romanice. Ca și în sp. are și valoare de pron. nehotărît: se spune = fr. on dit; șade cum se șade = „șade ca toată lumea”.

síne pron. – El însuși. Lat. se, modelat ca mine, tine, pentru a evita prezența unui cuvînt monosilabic în poziție tonică, cf. lat. sese, sp. consigo. Se folosește ca mine (pron. pers. de persoana a-III-a, la cazurile prepoziționale; înv., acuzativ fără prep.); dar a ajuns să însemne „cuget lăuntric”, sens cu care se folosește ca s.: în sinea lui < în sine „înlăuntrul său”, în sinea mea „pentru mine” etc.; și, de asemeni, cu posesivul enclitic în sine-mi, în sine-ți, în sineși. În sec. XIX s-a folosit pentru a traduce pref. auto-; sineiubire (egoism); sinestătător (autonom) etc. Dintre aceste formații s-au păstrat în limbă numai sinucidere și sinucigaș.

șínă (-ne), s. f. – Linie, cale de fier, cerc, obadă. – Germ. Schiene, prin intermediul pol. szyna (Cihac, II, 388; Borcea 207). Sec. XVII. – Der. șinar, s. m. (cui de fier cu care se fixează șinele); șinui, vb. (a pune cercuri, șine); șineu, s. n. (Trans. de N, băț cu care se strînge o sfoară sau un lanț sau un fier-balot).

SE pron. refl. (síne, síe, síeși, își, și) 1) (indică persoana care îndeplinește și suferă acțiunea) Se spală pe față. ◊ De la sine fără participarea cuiva. În sinea mea (ta, sa etc.) în conștiința mea (ta, sa etc.). 2) (indică valoarea impersonală sau personal-generalizatoare a acțiunii) Se luminează. Se zice. /<lat. se

ȘÍNĂ ~e f. 1 ) Fiecare din cele două bare de oțel fixate pe traverse și folosite drept cale de rulare pentru un vehicul (tren, tramvai, etc.). ~ cu șanț. 2) Tijă pentru ghidarea unor piese mobile într-un sistem tehnic. 3) Cerc de oțel îmbrăcat pe roțile de lemn ale unui vehicul pentru a le proteja. ~ de căruță. 4) Bandă metalică cu care se încinge pe la margini un obiect (ladă, ușă etc.) pentru a-i mări rezistența. [G.-D. șinei] /<germ. Schiene

se pr. 1. reflexiv: se laudă; 2. impersonal: se zice. [Lat. SE].

sine pr. servind de complinire: 1. el însuș: se gândi in sine; 2. ființă, fire: a-și veni în sine. [Lat. SE (cu acelaș sufix intensiv ca la mine, tine)].

șină f. bandă de fier pe care umblă vagoanele. [Nemț. SCHIENE].

î́șĭ, V. și (pron.)

sie V. șie.

síne ac. accentuat al luĭ el (din maĭ vechiu sene, din se, să, ca *me, mă, mine. V. mine). Vechĭ. Azĭ rar. Pe el, pe ĭa, pe eĭ, pe ele: Rîde dracu, de porumbe negre, și pe sine nu se vede (Prov.). Dușmaniĭ s’aŭ lovit pe sine. In sine, în el, în ĭa, în eĭ, în ele: îșĭ zise, ișĭ ziseră în sine (cugetă, cugetară). În parte, considerat independent: ideĭa în sine. La sine, către el: trase la sine mîncarea. De sine stătător, independent. A-șĭ veni în sine, a-șĭ veni în fire (el, eĭ). De la sine, din îndemnu luĭ saŭ al lor, fără sila nimănuĭ: bou, boiĭ intră în staul de la sine. A-șĭ ĭeși din sine, a fi fără sine, a-șĭ ĭeși din fire, a fi afară din fire (de furie, de frică). A-șĭ veni în sine, a-șĭ veni în fire, în simțirĭ. – În sinea luĭ, în sinele luĭ și chear în sinea mea, in sinele meŭ, locuțiunĭ pline de răŭ gust ale cărturarilor vechĭ și noĭ îld., în gîndu luĭ, în gîndu meŭ saŭ în sine, în mine: el ișĭ zise în sine, eu îmĭ ziseĭ în mine.

șínă f., pl. e (rut. rus. sîrb. šina, pol. szyna, ung. sin, d. germ. schiene, șină la roată). Cerc lat de fer în prejuru roateĭ ca să nu se tocească pe pavaj. Drug de fer din care se face calea pe care se rostogolesc roatele vagoanelor de tren și de tranvaĭ.

șină s. v. BARĂ. CALE-FERATĂ. DRUM-DE-FIER. LINGOU. LINIE-FERATĂ.

ȘINĂ s. 1. (reg.) raf, șing, șteangără. (~ la unele căi de rulare.) 2. cerc, (reg.) șing, (Transilv., Ban. și Mold.) raf. (~ la roata unei căruțe.) 3. (reg.) șparing. (Sanie cu ~.)

COMPOS SUI (lat.) stăpân pe sine – A rămâne în toate împrejurările compos sui.

CRESCENTEM SEQUITUR CURA PECUNIAM (lat.) creșterea avuției aduce după sine grija – Horațiu, „Ode”, III, 16, 17.

LICET IPSA VITIUM SIT AMBITIO, FREQUENTER TAMEN CAUSA VIRTUTEM EST (lat.) chiar dacă ambiția este în sine un viciu, deseori ea este un stimulent pentru virtuți – Quintilian, „De institutione oratoria”, 1, 2, 22.

RES IPSA LOQUITUR (lat.) lucrul vorbește de la sine – E limpede, e de la sine înțeles.

Sin/e, -ea, -eciu, -ești v. Sin 4, 5.