sictir

SICTÍR, (2) sictiruri, s. n., interj. (Arg. și fam.) 1. Interj. (în expr.) Hai sictir! = pleacă! marș de aici! șterge-o! A da cu sictir = a sictiri. 2. S. n. înjurătură trivială. – Din tc. siktir.

SICTÍR, interj. (Arg.; în expr.) Hai sictir! = pleacă! marș de aici! șterge-o!; A da cu sictir = a sictiri. – Din tc. siktir.

SICTÍR interj. (Argou, precedat de «hai») Șterge-o! marș de-aici! Se întoarse și-și înjură tovarășii. – Ai sictir! C. PETRESCU, C. V. 59. Hai sictir... Că te trag în bătătură Și te toc ca pă trupină. ȘEZ. XIII 202. ◊ Expr. A da cu sictir = a înjura, a alunga înjurînd.

sictír¹ (arg., fam.) interj.

sictír² (arg., fam.) s. n., pl. sictíruri

sictír interj.

sictír interj. – Exprimă vulgar repulsia. Tc. sikdir, imperativ pasiv al lui sikmek „a se împerechea” (Șeineanu, II, 321; Lokotsch 1060), cf. ngr. σιϰτίρ „blestem”. – Der. sictiri, vb. (a înjura).

SICTÍR interj. peior.: Hai ~ fugi, șterge-o de aici. A da cu ~ a alunga pe cineva, înjurându-l. /<turc. siktir

sictír (turc. siktir), interj. trivială pin care alungĭ pe cineva: sictir de aicĭ, porcule! – Și haĭ sictir și haĭ sictirĭ (cu ĭ din fugĭ). V. pașol.

a trata cu sictir (pe cineva) expr. a trata în mod disprețuitor (pe cineva); a ignora în mod deliberat (pe cineva).

hai sictir! expr. (pop., vulg.) folosită ca ofensă, pentru a exprima în mod brutal un dezacord, o nemulțumire, un refuz etc.