sfidare

SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare.

SFIDÁRE, sfidări, s. f. Acțiunea de a sfida și rezultatul ei. – V. sfida.

SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare.

SFIDÁRE, sfidări, s. f. Acțiunea de a sfida și rezultatul ei. – V. sfida.

SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva sau ceva cu dispreț și în mod provocator; a desfide. În aeru-mbătat, de roze sfidez atingerea durerii. MACEDONSKI, O. I 64.

SFIDÁRE, sfidări, s. f. Acțiunea de a sfida și rezultatul ei; dispreț provocator, desfidere. E un act de mare îndrăzneală, în orice caz o sfidare aproape, adusă legilor supreme. BOGZA, C. O. 218. Atitudinea aceasta de sfidare a realității poate să-i pericliteze averea și viața. REBREANU, R. II 15. C-un ifos de sfidare și c-o obrăznicie, ce nu mai e de mirare la oameni care nu mai au nimic de pierdut, ei strigară la toate sfaturile și amenințările ce li se făceau. VLAHUȚĂ, O. A. I 162.

sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză

sfidáre s. f., g.-d. art. sfidắrii; pl. sfidắri

sfidá vb., ind. prez. 1 sg. sfidéz, 3 sg. și pl. sfideáză

sfidáre s. f., g.-d. art. sfidării; pl. sfidări

SFIDÁ vb. 1. a brava, a desfide. (~ moartea.) 2. a brava, a înfrunta, (rar) a sfrunta. (A ~ cu curaj un pericol.)

SFIDÁRE s. 1. bravadă, bravare, desfidere, (înv.) desfid. (~ morții.) 2. înfruntare, (rar) sfruntare. (~ cuiva.) 3. provocare, sfruntare. (Aruncă cuiva o ~.)

SFIDÁ vb. I. tr. A înfrunta, a privi pe cineva sau ceva cu dispreț; a desfide. [< it. sfidare].

SFIDÁRE s.f. Acțiunea de a sfida și rezultatul ei; înfruntare. [< sfida].

SFIDÁ vb. tr. a înfrunta, a privi pe cineva sau ceva cu dispreț; a desfide. (< it. sfidare)

sfidá (-déz, -át), vb. – A desfide. It. sfidare. – Der. sfidător, adj. (provocator).

A SFIDÁ ~éz tranz. (persoane, lucruri) A înfrunta cu dispreț (neglijând pericolele); a desfide. /<it. sfidare

*sfidéz v. tr. (it. sfidare. V. desfid). Desfid, privesc pe cineva provocator chemîndu-l la luptă saŭ la întrecere dacă-ĭ dă mîna.

SFIDA vb. 1. a brava, a desfide. (~ moartea.) 2. a brava, a înfrunta, (rar) a sfrunta. (A ~ cu curaj un pericol.)

SFIDARE s. 1. bravadă, bravare, desfidere, (înv.) desfid. (~ morții.) 2. înfruntare, (rar) sfruntare. (~ cuiva.) 3. provocare, sfruntare. (Aruncă cuiva o ~.)