seminție

SEMINȚÍE, seminții, s. f. 1. Neam, naționalitate, popor; gen (uman). 2. Totalitatea urmașilor care au același străbun; familie, trib; descendență. ♦ Termen utilizat în special în Vechiul Testament cu referire la cele 12 triburi ale lui Israel. 3. (Rar) Rasă, specie de animale. – Sămânță + suf. -ie.

SEMINȚÍE, seminții, s. f. 1. Neam, naționalitate, popor; gen (uman). 2. Totalitatea urmașilor care au același străbun; familie, trib; descendență. 3. (Rar) Rasă, specie de animale. – Sămânță + suf. -ie.

SEMINȚÍE, seminții, s. f. 1. Neam, naționalitate, popor; gen (uman). Voia să afle din ce seminție de oameni sînt secerătorii cu pălăriile mari de pai împletit, femeile cu fuste tărcate. C. PETRESCU, A. 393. Toate neamurile de oameni, toate semințiile se întîlneau aci. BART, E. 323. Zeus se gîndi într-astfel: seminția omenească nu știe pînă acum ce este nici boala, nici durerea, nici certurile, nici războiul. ODOBESCU, S. III 267. 2. Totalitatea indivizilor sau familiilor care au același străbun; familie, trib. Pe drumurile albe ale Ierihonului... Se-ntorc din cenușă încet Semințiile lui Sem și Iafet. BOUREANU, S. P. 14. Poate lua mărturie cele douăsprezece seminții ieșite din Iacov. SADOVEANU, O. VIII 146. Deci piară Lăpușneanul cu-ntreaga-i seminție. ALECSANDRI, T. II 74. 3. (Rar) Rasă, specie de animale. Căta-vom a descoperi, prin negura timpilor preistorici, pe sălbaticii primitivi ai pămîntului... luptîndu-se cu fiare uriașe, ale căror seminții s-au stins acum de mult de pe fața lumei? ODOBESCU, S. III 78. Pe dealul Mitropoliei... Are cuiburi din vechime, Numeroasă șoricime, Seminție rozătoare. ALEXANDRESCU, M. 208.

semințíe s. f., art. semințía, g.-d. art. semințíei; pl. semințíi, art. semințíile

semințíe s. f., art. semințía, g.-d. art. semințíei; pl. semințíi, art. semințíile

SEMINȚÍE s. 1. v. neam. 2. neam, spiță, viță, (livr.) stirpe, (Transilv.) porodiță, (înv.) rod, soi, stepenă. (Oameni din aceeași ~.) 3. v. popor.

SEMINȚÍE s. v. coborâtor, descendent, familie, naștere, națiune, neam, obârșie, odraslă, origine, popor, progenitură, proveniență, scoborâtor, urmaș, viță, vlăstar.

SEMINȚÍE ~i f. 1) Totalitate a oamenilor de o anumită naționalitate; neam; popor. 2) Succesiune de generații ce se trag dintr-un strămoș comun; neam; familie. 3) Specie de animale; rasă. [G.-D. seminției] /sămânță + suf. ~ie

seminție f. trib: semințiile lui Izrail. [Tras din semânță și modelat de traducătorii cărților sfinte după slav. PLEMĒ, semânță, neam, trib].

semințíe f. (din semință, după vsl. plemen, sămînță, neam, trib). Vechĭ. Trib: semințiile luĭ Israil. – Maĭ vechĭ semenție.

SEMINȚIE s. 1. neam, trib, (înv. și pop.) sămînță. (Din ~ hunilor.) 2. neam, spiță, viță, (livr.) stirpe, (Transilv.) porodiță, (înv.) rod, soi, stepenă. (Oameni din aceeași ~.) 3. neam, popor, populație, (pop.) norod, (înv.) lume, rudă, rudenie. (O ~ de viteji.)

seminție s. v. COBORÎTOR. DESCENDENT. FAMILIE. NAȘTERE. NAȚIUNE. NEAM. OBÎRȘIE. ODRASLĂ. ORIGINE. POPOR. PROGENITURĂ. PROVENIENȚĂ. SCOBORÎTOR. URMAȘ. VIȚĂ. VLĂSTAR.

semințíe, seminții s. f. 1. (Înv.) Descendent; (cu sens colectiv) totalitatea descendenților din același străbun. 2. (Azi, rar) Trib ♦ Popor, națiune, naționalitate. ♦ (Sens biblic) Termen specific evreiesc, indicând pe toți iudeii, ei considerându-se singurii descendenți din Avraam, strămoșul lor, alcătuind cele 12 seminții ale lui Israel, după numărul celor 12 fii ai lui Iacov. 3. (Rar) Tagmă. – Din sămânță + suf. -ie.