selenium

SELÉNIU s. m. Element chimic, metaloid negru-cenușiu care se găsește în natură în combinație cu sulful și care se utilizează în industria sticlei, a ceramicii și la fabricarea celulelor fotoelectrice. [Var.: selénium s. n.] – Din fr. sélénium.

SELÉNIUM s. n. v. seleniu.

SELÉNIU s. m. Element chimic, metaloid negru-cenușiu care se găsește în natură în combinație cu sulful și care se întrebuințează în industria sticlei, a ceramicii și la fabricarea celulelor fotoelectrice. [Var.: selénium s. n.] – Din fr. sélénium.

SELÉNIUM s. n. v. seleniu.

SELÉNIU s. m. Metaloid negru-cenușiu, care se găsește în natură în combinație cu sulful.

seléniu [niu pron. niu] s. n., art. seléniul; simb. Se

seléniu s. n. [-niu pron. -niu], art. seléniul; simb. Se

SELÉNIU s. seleniu cenușiu v. seleniu metalic; seleniu metalic = seleniu cenușiu.

SELÉNIU s.n. Metaloid negru-cenușiu, cu proprietăți chimice asemănătoare cu ale sulfului. [Pron. -niu, var. selenium s.n. / < fr. sélénium].

SELÉNIUM s.n. v. seleniu.

SELÉNIU s. n. metaloid negru-cenușiu, cu proprietăți chimice asemănătoare cu ale sulfului. (< fr. sélénium)

SELÉNIU n. Metaloid solid negru-cenușiu, asemănător cu sulful, întrebuințat în industria sticlei, la vulcanizarea cauciucului etc. /<fr. sélénium

*seleníu n. (d. vgr. seléne, lună, din cauza asemănăriĭ seleniuluĭ cu teluru, care-șĭ trage numele de la pâmînt [lat. tellus, tellúris)] al căruĭ satelit e luna). Chim. Un corp simplu metalic care seamănă cu sulfu. E neted, negru și sticlos, ĭar cînd te uițĭ la el în zare, e roș. Se găsește amorf și cristalin. Acesta se topește la 217 și ferbe la 700 dînd vaporĭ galbenĭ. Densitatea 4,2 și 4,8 greutatea atomică 78,9. A fost descoperit de Berzelius la 1817. Se extrage din insulele Lipari, Suedia și Bohemia.

Se, simbol chimic pentru seleniu.

SELÉNIU (< fr. {i}; {s} n. pr. Selene „luna”) s. n. Element chimic (Se; nr. at. 34, m. at. 78,96) negru-cenușiu din grupa a VI-a a sistemului periodic. Se găsește în natură în combinație cu sulful. Se întrebuințează în industria sticlei, a ceramicii și la fabricarea celulelor fotoelectrice. Descoperit și izolat (1817) de J.J. Berzelius, împreună cu chimistul suedez J.G. Gahn (1745-1818), în reziduurile preparării acidului sulfuric.