secătură

SECĂTÚRĂ, secături, s. f. 1. Om de nimic, neserios, netrebnic. 2. (La pl.) Lucruri lipsite de valoare, de importanță; fleacuri; mofturi. – Seca + suf. -ătură.

SECĂTÚRĂ, secături, s. f. 1. Om de nimic, neserios, netrebnic. 2. (La pl.) Lucruri lipsite de valoare, de importanță; fleacuri; mofturi. – Seca + suf. -ătură.

SECĂTÚRĂ, secături, s. f. 1. Om de nimic, neserios, netrebnic, pe care nu te poți bizui. Un om care în loc să fie pe front, ori măcar altfel util țării, își petrece timpul la mesele de cărți, în tovărășia unei «secături» cum e Camil, nu poate să fie decît o secătură de aceeași speță. C. PETRESCU, Î. II 67. Voi gîrboviților! Secăturilor! Faceți numai gilceavă și bucluc. CONTEMPORANUL, IV 506. 2. (De obicei la pl.) Lucruri de nimic, fără valoare; fleacuri, mofturi. C-o să mă apuc acuși să citesc toate secăturile, că altă grijă n-am. VLAHUȚĂ, O. A. 85. Fabula nu sufere secătură și umplutură: ea cere, pe lîngă talent, o bonomie, un stil simplu. NEGRUZZI, S. I 336. Femeile nu mai visau decît diamanticale, stofe de mătase și alte secături de acestea. FILIMON, C. 202.

secătúră s. f., g.-d. art. secătúrii; pl. secătúri

secătúră s. f., g.-d. art. secătúrii; pl. secătúri

SECĂTÚRĂ s. 1. v. canalie. 2. v. lichea.

SECĂTÚRĂ s. v. curătură, uscătură.

SECĂTÚRĂ ~i f. Om de nimic; pușlama; derbedeu; golan. /a seca + suf. ~ătură

secătúră, secătúri, s.f. 1. (pop.) loc secat al unei ape (unde se poate prinde pește). 2. (înv. și reg.) loc într-o pădure defrișat și folosit ca pășune sau ca ogor; curătură, seci. 3. (înv.) spațiu liber, loc gol. 4. (înv.) porțiune, element, fragment (dintr-un tot, dintr-un ansamblu). 5. (înv.) plantă sau parte a unei plante care și-a pierdut seva, germenele de viață; uscătură. 6. (reg.) boală a oilor care se manifestă prin uscarea pielii. 7. (pop.; la pl.) lucru, fapt, vorbă, afirmație etc. fără valoare, fără importanță, fără sens; fleac, nimic. 8. (pop.; deprec.) persoană lipsită de orice valoare, de caracter etc.; lichea, otreapă, oșiștie, zdreanță, sichimea, marțafoi, pramatie, pușlama.

secătură f. 1. lucru fără valoare; 2. om sec, netrebnic; 3. pl. vorbe fără rost, fleacuri.

secătúră f., pl. ĭ(d. secat). Om sec (prost, neserios). Pl. Lucrurĭ proaste: nu da banĭ pe secăturĭ!

secătură s. v. CURĂTURĂ. USCĂTURĂ.

SECĂTURĂ s. 1. canalie, hahaleră, pramatie, pușlama. (Este o ~ omul acela.) 2. derbedeu, lepădătură, lichea, netrebnic, pușlama, scîrnăvie, (înv. și pop.) cioflingar, (înv. și reg.) pujlău, (reg.) orbete, oșiștie, postoroncă, pujlă, (Mold.) nandralău, poghibală, (Transilv. și Maram.) techergheu, (înv.) ștrengar, (fam.) cutră, marțafoi, (fig.) căzătură, otreapă, zdreanță, (reg. fig.) loază, (arg.) sichimea. (E o ~ fără caracter.)

SECĂTURA v. Vadu Moților.

secătură, secături s. f. individ lipsit de caracter