secărică

SECĂREÁ, secărele, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor asemănătoare cu ovăzul (Bromus secalinus). – Secară + suf. -ea.

SECĂRÍCĂ s. f. 1. Rachiu preparat din secară. 2. (Bot.; reg.) Chimen – Secară + suf. -ică.

SECĂREÁ, secărele, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor asemănătoare cu ovăzul (Bromus secalinus). – Secară + suf. -ea.

SECĂRÍCĂ s. f. 1. Rachiu preparat din secară. 2. (Bot.; reg.) Chimen – Secară + suf. -ică.

SECĂREÁ s. f. (Bot.) Chimen, secărică. (Cu pronunțare regională) Fierbe holercă cu zahăr și cu săcărea pisată mărunțel. MARIAN, NA. 54. Săcăreaua sau săcărica... e bună de pus în rachiu. ȘEZ. XV 117.

SECĂRÍCĂ s. f. 1. (Bot.) Chimen, secărea. (Cu pronunțare regională) Săcărica, de la care se mănîncă frunzele, iar semințele se pun în rachiu. ȘEZ. VIII 39. 2. Rachiu preparat cu anason.

!secăreá (plantă) s. f., g.-d. art. secărélei; pl. secăréle, art. secărélele

secărícă (băutură) s. f., g.-d. art. secărícii

secăreá s. f., pl. secăréle

secărícă (băutură) s. f., g.-d. art. secărícii

secărícă (plantă) s. f., g.-d. art. secărícii/secărélei; pl. secăréle

SECĂREÁ s. (BOT.; Bromus ramosus) (reg.) iarba-ovăzului, iarba-vântului.

SECĂREÁ s. v. chimen, chimion, molură, obsigă, secară.

SECĂRÍCĂ s. v. chimen, chimion.

SECĂRÍCĂ¹ ~éle f. (diminutiv de la secară) Plantă erbacee cultivată pentru semințele aromatice, folosite în medicină și drept condiment; chimen; chimion. /secară + suf. ~ică

SECĂRÍCĂ² f. (diminutiv de la secară) Rachiu fabricat din secară. /secară + suf. ~ică

secărea f. Bot. obsigă. [V. secară].

secăreá f., pl. ele (dim. d. secară). Ovsigă. Chimenn (carum carvi).

secărícă f., pl. ricĭ sau rele (dim. d. secară). Secărea. Est. Rachiŭ de secară (Pop. săc~).

secărea s. v. CHIMEN. CHIMION. MOLURĂ. OBSIGĂ. SECARĂ.

SECĂREA s. (BOT.; Bromus ramosus) (reg.) iarba-ovăzului, iarba-vîntului.

secărică s. v. CHIMEN. CHIMION.