securistă

SECURÍST, -Ă, securiști, -ste, s. m. și f. Lucrător în serviciul de securitate în perioada comunistă. ♦ P. ext. (Depr.) Persoană care face mult rău celorlalți prin deformări, persecuții etc. – Secur[itate] + suf. -ist.

*securíst s. m., pl. securíști

*securístă s. f., g.-d. art. securístei; pl. securíste

securíst s. m., pl. securíști

securístă s. f., pl. securíste

SECURÍST s. (fam.) secu.

SECURÍST s.m. Lucrător în organele de securitate. [< secur(itate) + -ist].

SECURÍST ~ști m. Persoană care își desfășoară activitatea în cadrul securității de stat. /Secur[itate] + suf. ~ist

securíst, -ă s. m. f. Persoană care execută ordinele Securității, angajată sau nu a acesteia ◊ „Securistul fie el profesionist cu studii de specialitate sau amator talentat [...] este și rămâne, în esență, trădătorul aproapelui, al semenului său.” ◊ „22” 7/90 p. 6. ◊ „[Casele naționalizate] au fost închiriate, în principal, securiștilor și nomenklaturiștilor, care, cu rari excepții, le ocupă și în prezent.” R.l. 12 V 93 p. 8. ◊ „[Cei doi șefi de stat] s-au îndepărtat înconjurați de securiștii-diplomați.” R.l. 10 VIII 93 p. 8; v. și Ap. 8/95 p. 15; v. și colaboraționist (din secur[itate] + -ist; DN3 – definiție specifică perioadei comuniste)

SECURIST băiat cu ochi albaștri, ceist, costumaș, pârâcios, priponar, secu’, stânjenel, stea albăstrie, urechelniță.