scuti

SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa (de anumite îndatoriri, sarcini); a excepta de la anumite obligații. Nici numele autorului, nici primirea cea bună din partea publicului nu poate să ne scutească de a analiza aceste scrieri. GHEREA, ST. CR. II 56. Vă scutesc de căratul poloboacelor pe astăzi. ALECSANDRI, T. I 442. ◊ Refl. pas. A înghiți proprietățile cele mici concentrîndu-le în proprietăți mari, a răpi deodată cu proprietatea și libertatea individuală a țăranilor, prefăcîndu-i în servi, a dobîndi dreptul de a se scuti de cele mai multe dăjdii, aceasta fu ținta ei. BĂLCESCU, O. II 21. 2. A cruța, a menaja, a feri sau a scăpa pe cineva de un lucru neplăcut. Voi să-l scutesc și pe dînsul, sărmanul, că e bătrîn, de necazurile și primejdiile călătoriei ce vrei să faci. ISPIRESCU, L. 21. Dac-ai putea, ai face toate jărtfele ca să-l scutești de-o asemine-ngiosire. ALECSANDRI, T. 1461. Io muncesc Ș-agonisesc Și de biruri te plătesc, De belele te scutesc. TEODORESCU, P. P. 345. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva cu ceva. Tatăl meu îți datorește bani și d-ta vrei fata lui... dar pînă nu-ți sînt femeie, am dreptul de a te ruga să mă scutești. EMINESCU, N. 98. 3. A apăra, a ocroti, a păzi. Zîna însă o scutea pe nevăzute să nu i se întîmple nimic, alunga lupii și urșii, mistreții și șerpii din giurul ei. RETEGANUL, P. V 19.

SCUȚ, scuți, s. m. Sloi mare de gheață. ♦ Țurțur.

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scutí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 sg. și pl. scuteáscă

SCUTÍ vb. 1. v. absolvi. 2. a dispensa. (Îl ~ de gimnastică.) 3. a slăbi. (~-mă cu întrebările!)

SCUTÍ vb. v. adăposti, apăra, ascunde, dosi, feri, mistui, ocroti, păstra, păzi, proteja.

SCUȚ s. v. țurțur.

scuț (-țuri), s. n. – Țurțure, ciucure de gheață. Poate legat de sl. skutŭ „marginea, bordura unei haine” (Scriban).

A SCUTÍ ~ésc tranz. A elibera de îndatoriri. ~ de impozit. ◊ ~ește-mă, te rog! lasă-mă, te rog, în pace; slăbește-mă, te rog! /Din scut

scutì v. 1. a apăra, a scăpa: Doamne, scutește-mă de zile rele; 2. a apăra de sarcini sau dări: a scuti de armată; 3. a dispensa: scutește-mă, te rog; 4. a cruța: moartea nu scutește pe nimeni. [Origină necunoscută].

scutésc v. tr. (d. scut). Vechĭ. Apăr, feresc, protejez: a scuti de ploaĭe, de ger, de moarte. Păstrez: a scuti un lucru. Scap, salvez: și-au scutit viata cu pădurea (N. Cost. 2, 116). Azĭ. Dispensez, cruț, ușurez (de o muncă, de o plictiseală): a scuti de bir, de armată, de un examin. Slăbesc, las în pace: ĭa scutește-mă cu mofturile astea. V. refl. Trans. Mă adăpostesc.

scuțĭ m. pl. (cp. cu vsl. scutŭ, margine de haină. V. scutec). Țurțuri de gheată.

SCUTI vb. 1. a absolvi, a cruța, a ierta, (înv.) a milui, a pardona, a slobozi. (A ~ de o pedeapsă, de o obligație.) 2. a dispensa. (Îl ~ de gimnastică.) 3. a slăbi. (~-mă cu întrebările!)

scuti vb. v. ADĂPOSTI. APĂRA. ASCUNDE. DOSI. FERI. MISTUI. OCROTI. PĂSTRA. PĂZI. PROTEJA.

scuț s. v. ȚURȚUR.

SCUTI- „scut, placă”. ◊ L. scutum „pavăză, scut” > fr. scuti-, engl. id., it. id. > rom. scuti-. □ ~form (v. -form), adj., (despre cartilaje) în formă de scut.