scurteicuță

SCURTEICÚȚĂ, scurteicuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui scurteică. – Scurteică + suf. -uță.

SCURTEICÚȚĂ, scurteicuțe, s. f. Diminutiv al lui scurteică. – Scurteică + suf. -uță.

SCURTEICÚȚĂ, scurteicuțe, s. f. Diminutiv al lui scurteică; scurteică mică. La sîn își ghemuise copilul îmbrăcat cu niște zdrențe de pantaloni, c-o scurteicuță blănită. DELAVRANCEA, S. 184.

scurteicúță (reg.) s. f., g.-d. art. scurteicúței; pl. scurteicúțe

scurteicúță s. f., g.-d. art. scurteicúței; pl. scurteicúțe

SCURTEICÚȚĂ s. (reg.) camizol, capoțel, ciupag, polcuță. (Purta o ~.)

scurteicuță f. mintean femeiesc din stofă subțire căptușit cu americă: scurteicuța se numește în Munt. bonjur, camizol, capoțel, ciupag și zoavă, iar în Mold. polcă sau polcuță (v. aceste vorbe).

SCURTEICUȚĂ s. (reg.) camizol, capoțel, ciupag, polcuță. (Purta o ~.)