scriptură

SCRIPTÚRĂ, scripturi, s. f. 1. Scriere bisericească cuprinzând Vechiul și Noul Testament; Biblie. 2. (Înv.) Operă literară, științifică etc. 3. (Înv.) Însemnare, consemnare, relatare scrisă; text. 4. (Înv.) Scris¹ (2). – Din lat. scriptura.

SCRIPTÚRĂ, scripturi, s. f. 1. Scriere bisericească cuprinzând Vechiul și Noul Testament; Biblie. 2. (Înv.) Operă literară, științifică etc. 3. (Înv.) Însemnare, consemnare, relatare scrisă; text. 4. (Înv.) Scris¹ (2). – Din lat. scriptura.

SCRIPTÚRĂ, scripturi, s. f. (Învechit și arhaizant) 1. Fel de a scrie, scris, caligrafie. Îl întîlnim... în josul uricelor pe care le compune și pe care le iscălește într-o frumoasă și ceteață scriptură. IORGA, L. I 132. Scriptura [lui Eminescu] este excesiv de îngrijită, pare că s-ar fi temut ca nu cumva din vreo aruncătură mai liberă a condeiului să iasă bănuiala că mintea i-ar mai fi cîtuși de puțin nestăpînită. CARAGIALE, N. S. 24. 2. Ceea ce este scris; însemnare, inscripție, text. Ce sînt scripturile astea de pe copaci? GALACTION, O. i 210. ◊ Fig. Stelele cerului se irosiră din albastrele adîncuri și, legînd frazele lor de argint, desfășurară încă o dată pămîntului scriptura lor cea fără tîlc. GALACTION, O. I 286. 3. Scriere, lucrare (literară, științifică); p. ext. conținutul ei. Cînd privesc zilele de aur a scripturilor romîne, Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine. EMINESCU, O. I 31. Vă voi învăța scripturile filozofilor vechi care vă va aduce multă plăcere. DRĂGHICI, R. 197. ♦ (De obicei determinat prin «sfînta») Scriere bisericească cuprinzînd Vechiul și Noul Testament; Biblia. Am fost la sfînta învățătură. Ș-am învățat carte din scriptură. SEVASTOS, N. 105. Moarte pentru moarte, cumătre, arsură pentru arsură, că bine-o mai plesniși dinioare cu cuvinte din scriptură. CREANGĂ, P. 33. Adă-ți aminte de zisa scripturei și iartă greșiților tăi! NEGRUZZI, S. I 140.

scriptúră (operă, însemnare) (înv.) s. f., g.-d. art. scriptúrii; pl. scriptúri

Scriptúră (Biblia) s. propriu f., g.-d. Scripturii

Sfấnta Scriptúră s. propriu f., g.-d. Sfintei Scripturi

Scriptúră (scrierea de bază a creștinismului) s. pr. f.

scriptúră s. f., g.-d. art. scriptúrii; pl. scriptúri

Sfânta Scriptúră adj. + s. f.

SCRIPTÚRĂ s. (BIS.) biblie, sfânta scriptură.

SCRIPTÚRĂ s. v. consemnare, epistolă, epistolie, indicație, inscripție, înregistrare, lucrare, menționare, operă, ortografie, precizare, prescripție, prevedere, scriere, scris, scrisoare, specificare, text.

scriptúră (-ri), s. f. – Scriere. – Mr. scriptură. Lat. scriptūra (REW 7746a), cf. it. scriitura, prov., cat., sp., port. escritura, fr. écriture, și scrie.

SCRIPTÚRĂ ~i f. înv. v. SCRIERE. ◊ Sfânta ~ scriere bisericească care cuprinde Vechiul și Noul Testament; Biblie. [G.-D. scripturii] /<lat. scriptura

scriptură f. 1. scriere: zilele de aur a [!] scripturelor române EM.; 2. sfânta Scriptură, Vechiul și Noul Testament.

scriptúră f., pl. ĭ (lat. scriptura). Scriere, carte. Sfînta Scriptură, Biblia, Vechiu și Nou Testament.

SCRIPTURĂ s. (BIS.) biblie, sfînta scriptură.

scriptură s. v. CONSEMNARE. EPISTOLĂ. EPISTOLIE. INDICAȚIE. INSCRIPȚIE. ÎNREGISTRARE. LUCRARE. MENȚIONARE. OPERĂ. ORTOGRAFIE. PRECIZARE. PRESCRIPȚIE. PREVEDERE. SCRIERE. SCRIS. SCRISOARE. SPECIFICARE. TEXT.

SFÂNTA SCRIPTURĂ, denumire dată „Bibliei” în scrierile religioase.