sclipitură

SCLIPITÚRĂ, sclipituri, s. f. Lucire, sclipire momentană, trecătoare. – Sclipi + suf. -tură.

SCLIPITÚRĂ, sclipituri, s. f. Lucire, sclipire momentană, trecătoare. – Sclipi + suf. -tură.

SCLIPITÚRĂ, sclipituri, s. f. Lucire momentană, trecătoare; sclipire, sclipit. Cînd trecuse bine de amiază, lui Stoicea îi năzări, printre copacii ce dădeau devale, o sclipilură ca de brici. GALACTION, O. I 46. Șapte policandre de aur greu, cu cîte șapte sfeșnice, atîrnau din tavanul lucrat în sidef in feluri de sclipituri care-ți luau ochii. CARAGIALE, P. 141.

sclipitúră s. f., g.-d. art. sclipitúrii; pl. sclipitúri

sclipitúră s. f., g.-d. art. sclipitúrii; pl. sclipitúri

SCLIPITÚRĂ s. v. licăr, licărire, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit, străfulgerare.

sclipitură s. v. LICĂR. LICĂRIRE. LICĂRIT. LUCIRE. SCĂPĂRARE. SCĂPĂRAT. SCÎNTEIE. SCÎNTEIERE. SCLIPEALĂ. SCLIPIRE. SCLIPIT. STRĂFULGERARE.