schița

SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

SCHÍȚĂ, schițe, s. f. 1. Desen, sculptură, plan arhitectural în care autorul conturează în linii mari și caracteristice un subiect care îl preocupă (și care servește la realizarea formei definitive). ♦ Plan inițial și sumar al unei lucrări; schemă. ♦ Lucrare, operă care cuprinde o privire generală și sumară asupra unui anumit subiect. 2. Specie literară a genului epic, de dimensiuni reduse, care înfățișează un (singur) episod caracteristic din viața unuia sau mai multor personaje. – Din it. schizzo.

SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

SCHÍȚĂ, schițe, s. f. 1. Desen, sculptură, plan arhitectural în care autorul conturează în linii mari și caracteristice un subiect care îl preocupă (și care servește la realizarea formei definitive). ♦ Plan inițial și sumar al unei lucrări; schemă. ♦ Lucrare, operă care cuprinde o privire generală și sumară asupra unui anumit subiect. 2. Specie literară a genului epic, de dimensiuni reduse, care înfățișează un (singur) episod caracteristic din viața unuia sau mai multor personaje. – Din it. schizzo.

SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a face o schiță preliminară, fugitivă, din cîteva linii generale. Căuta... să-l schițeze în diferite momente expresive, cu creionul. CAMIL PETRESCU, O. II 555. Un pictor italian se instalase pe puntea de sus, ca să schițeze cîteva scene din viața de bord a emigranților. BART, S. M. 32. ♦ Fig. A contura, a descrie prin cîteva trăsături caracteristice. În linii repezi, schița figurile scriitorilor mai însemnați și felul lor de a înțelege arta. VLAHUȚĂ, O. A. 271. La începutul operei schițarăm în cîteva cuvinte generale starea Europei de atunci. HASDEU, I. V. 8. ♦ (Cu complementul «gest», «zîmbet», «surîs») A executa, a face în mod vag, incomplet. Ion Ozun schiță un gest modest de apărare. C. PETRESCU, C. V. 38. Adineaori am lăsat Chitila – observă conductorul schițînd un zîmbet drept răspuns. REBREANU, R. I 12. Și cînd buzele lui schițau un fin surîs... ea înțelese, fără cuvinte, impresia ce făcuse înfățișarea ei. BART, E. 49. 2. A fixa punctele principale ale unei lucrări ce urmează a fi dezvoltată, a proiecta în linii mari, a concepe. Mi-a schițat o dramă pe care va scri-o. VLAHUȚĂ, O. A. 225.

SCHÍȚĂ, schițe, s. f. 1. Desen sau sculptură în care autorul conturează în linii mari și caracteristice un subiect care îl preocupă. Profesorul Alexandru Opriș petrecuse în fiecare vară o lună la fața locului, cu aparatul fotografic și blocul de schițe. C. PETRESCU, R. DR. 120. ♦ Plan inițial și sumar al unei opere literare sau științifice; schemă. Schița unui discurs. ♦ Lucrare care cuprinde o privire generală asupra unui anumit subiect. Asta e o schiță asupra originii și a limbii țiganilor. NEGRUZZI, S. I 223. 2. Compoziție literară de proporții mai mici decît nuvela, în care se redă o întîmplare scurtă și simplă, caracteristică pentru un individ sau pentru viața socială. Caragiale este poet dramatic pînă și în cea mai sumară dintre schițele lui. VIANU, A. P. 135. «Momente și schițe» [titlu]. CARAGIALE.

schițá (a ~) vb., ind. prez. 3 schițeáză

schíță s. f., g.-d. art. schíței; pl. schíțe

schițá vb., ind. prez. 1 sg. schițéz, 3 sg. și pl. schițeáză

schíță s. f., g.-d. art. schíței; pl. schíțe

SCHIȚÁ vb. 1. a (se) contura, a (se) creiona. (A ~ profilul cuiva.) 2. a trasa. (A ~ ideile principale într-o lucrare.)

SCHÍȚĂ s. 1. (ARTE PLAST.) crochiu. (O ~ în cărbune.) 2. bruion, ciornă, concept. (~ unei piese de teatru.) 3. plan, schemă, (înv.) chip, izvod. (~ a unei case.)

SCHIȚÁ vb. I. tr. 1. A desena ceva schematic; a face o schiță. ♦ (Fig.) A reda prin câteva trăsături specifice; a contura. ♦ A executa în mod vag (un gest, o mișcare etc.). 2. A fixa punctele principale ale unui plan; a proiecta în linii mari; a concepe. [< it. schizzare].

SCHÍȚĂ s.f. 1. Desen sumar, reprezentând aproximativ conturul și trăsăturile specifice ale unui obiectiv. ♦ Desen executat repede, după o hartă sau după natură, în scopul redării detaliilor topografice ale unei porțiuni de teren. ♦ Prima concepție, încă nefinisată, a unei lucrări; schemă. 2. Specie literară în proză în care se povestește o întâmplare scurtă și simplă. [< it. schizzo].

SCHIȚÁ vb. I. tr. 1. a desena ceva schematic; a face o schiță. ◊ (fig.) a expune în mod sumar; a contura. 2. a executa în mod vag (un gest, o mișcare etc.). 3. a fixa punctele principale ale unui plan, a proiecta în linii mari; a concepe. II. refl. a apărea, a se înfățișa, a reieși în linii incipiente și generale. (< it. schizzare)

SCHÍȚĂ s. f. 1. desen sumar reprezentând aproximativ conturul și trăsăturile specifice ale unui obiect. *desen executat repede, după o hartă sau după natură în scopul redării detaliilor topografice ale unei porțiuni de teren. 2. reprezentare sumară, în linii generale, a (concepției) unei lucrări scrise, a unui plan de acțiune etc. 3. specie literară epică în proză în care se povestește o întâmplare scurtă și simplă. 4. gest, atitudine, mișcare abia sugerată. (< it. schizzo)

schíță (-țe), s. f. – Reprezentare sumară. It. schizzo (Candrea). – Der. schița, vb., din it. schizzare.

A SCHIȚÁ ~éz tranz. 1) (desene, tablouri, chipuri etc.) A executa în linii generale (printr-o schiță). ◊ ~ un gest a face un gest abia zărit. ~ un zâmbet (sau un surâs) a zâmbi abia perceptibil. 2) (planuri, proiecte etc.) A elabora din timp în linii mari; a contura. /Din schiță

SCHÍȚĂ ~e f. 1) Plan redus, care conține o viziune de ansamblu asupra unei lucrări; schemă. 2) Variantă inițială a unei lucrări artistice sau științifice; ciornă; concept. 3) Creație literară epică în proză, care redă o întâmplare scurtă. /<fr. esquisse

schíța s.f. art. (reg.) numele unui dans popular asemănător cu polca; melodie după care se execută acest dans.

schițà v. a face o schiță.

schiță f. 1. primele linii ale unui desen; 2. primul model al unei opere de sculptură; 3. fig. prima idee a unei opere.

schiță f. Mold. spiță: cu o schiță din portiță POP. [Rostire dialectală din spiță].

2) schíță V. spiță.

1) schíță f., pl. e (fr. esquisse, d. it. schizzo). Schemă, desemn rapid redus la cîte-va trăsăturĭ: a arunca o schiță pe hîrtie. Primu plan al uneĭ opere în pictură saŭ sculptură. Plan redus al uneĭ opere: schița unuĭ romanț.

schițéz v. tr. (fr. esquisser, d. it. schizzare). Fac o schiță, reproduc ceva prin cîte-va trăsăturĭ: a schița un portret. Fac planu pe scurt: a schița un romanț.

spíță f., pl. e (bg. rus. spica, d. germ. spitze). Vechĭ. Treaptă la o scară mobilă. Azĭ. Fie-care din bețele care unesc obada cu butucu roateĭ și care-s așezate ca niște raze. Fig. Învudire, genealogie, arbore, genealogic: spița neamuluĭ. – În est schiță. V. dungă.

SCHIȚA vb. 1. a (se) contura, a (se) creiona. (A ~ din cîteva trăsături situația.) 2. a trasa. (~ ideile principale într-o problemă.)

SCHIȚĂ s. 1. (ARTE PLAST.) crochiu. (O ~ în cărbune.) 2. bruion, ciornă, concept. (~ unei piese de teatru.)

SCHIȚĂ s. plan, schemă, (înv.) chip, izvod. (~ a unei case.)