scarlatină

SCARLATÍNĂ, scarlatine, s. f. Boală infecțioasă, contagioasă și epidemică (mai ales la copii), care se manifestă prin febră, dureri de gât și o erupție roșie pe tot corpul, urmată de descuamare. – Din fr. scarlatine.

SCARLATÍNĂ, scarlatine, s. f. Boală infecțioasă, contagioasă și epidemică (mai ales la copii), care se manifestă prin febră, dureri de gât și o erupție roșie pe tot corpul, urmată de descuamare. – Din fr. scarlatine.

SCARLATÍNĂ s. f. Boală infecțioasă, contagioasă și epidemică (mai ales la copii), care se manifestă prin febră, dureri de gît și erupție roșie pe tot corpul, urmată de cojirea pielii. Multe boli, ca... scarlatina, pojarul... etc. sînt produse de virusuri transmisibile. MARINESCU, P. A. 81. Într-o zi de iarnă, Emilica a murit... de scarlatină. IBRĂILEANU, A. 49.

scarlatínă s. f., g.-d. art. scarlatínei; pl. scarlatíne

scarlatínă s. f., g.-d. art. scarlatínei; pl. scarlatíne

SCARLATÍNĂ s. (MED.) (reg.) anghină, bubat, bube (pl.), cochinadă, cochinar, coracă, fapt, foc, focărie, mârceav, mohorâciune, purpur, roșior, vărsat, zapor.

SCARLATÍNĂ s.f. Boală infecțioasă și epidemică, care se întâlnește mai des la copii și care se manifestă prin febră, dureri de gât și prin mici pete roșii pe tot corpul, urmate de descuamarea pielii. [< fr. scarlatine].

SCARLATÍNĂ s. f. boală infectocontagioasă (la copii), manifestată prin febră, dureri de gât și prin mici pete roșii pe tot corpul, urmate de descuamarea pielii. (< fr. scarlatine)

SCARLATÍNĂ ~e f. Boală contagioasă și epidemică, cauzată de o infecție microbiană, frecventă la copii, care se manifestă prin febră și erupție roșie pe tot corpul, urmată de cojirea pielii. /<ngr. skarlatina, fr. scarlatine

scarlatină f. boală contagioasă (mai ales de copii), caracterizată prin pete roșii pe piele.

* scarlatínă f., pl. e (din latina medicală scarlatina [febris, friguri], it. scarlatto, fr. écarlate, coloare de un roș aprins. V. schirlet). Med. O boală febrilă contagioasă caracterizată pin pete roșiĭ pe pele și pe mucoase. – Scarlatina atacă maĭ ales copiiĭ maĭ micĭ de 15 anĭ și începe cu ferbințeală mare și durere în gît (angină). Incubația e răpede și durează abea patru zile, după care urmează o angină maĭ slabă orĭ maĭ puternică, și peste 24 de ore ĭeșirea petelor roșiĭ netede. Une-orĭ ucide bolnavu în 24 de ore în ferbințeală și aĭurare, alteorĭ în maĭ multe zile, ĭar cine scapă, se vindecă în vre-o patruzecĭ de zile de convalescență cu tot. Ia se termină c’o descuamațiune intensă, în timp e maĭ molipsitoare. Bolnavu de scarlatină trebuĭe să bea numaĭ lapte, maĭ tîrziŭ fertură de carne fără pîne, și să-șĭ ție gura, nasu și gîtu în mare curățenie. Dacă temperatura se ridică, se fac băĭ recĭ orĭ căldicele. Medicu trebuĭe să declare primaruluĭ cazurile de scarlatină și să vegheze la dezinfectarea caselor și haĭnelor. În România veche mureaŭ pe an 2000-4500 de bolnavĭ de scarlatină.

SCARLATINĂ s. (MED.) (reg.) anghină, bubat, bube (pl.), cochinadă, cochinar, coracă, fapt, foc, focărie, mîrceav, mohorîciune, purpur, roșior, vărsat, zapor.

SCARLATÍNĂ (< fr. {s} lat. scarlatum „roșu-sprins”) s. f. Maladie infecțioasă acută, tipică pentru vârsta copilăriei, foarte contagioasă, provocată de streptococi; se caracterizează printr-un debut brusc, cu frisoane și febră, anghină, urmată de o erupție de un roșu intens, care, treptat, se descuamează; poate fi însoțită de complicații grave (otită, nefrită, reumatism etc.) prin sensibilizare la toxina streptococică.