rășpăluire

RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui.

RĂȘPĂLUÍRE, rășpăluiri, s. f. Acțiunea de a rășpălui și rezultatul ei. – V. rășpălui.

RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui.

RĂȘPĂLUÍRE, rășpăluiri, s. f. Acțiunea de a rășpălui și rezultatul ei. – V. rășpălui.

RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A rade cu rașpelul; a pili, a răzui, p. ext. a zgîria, a rîcîi.

rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă

rășpăluíre s. f., g.-d. art. rășpăluírii; pl. rășpăluíri

rășpăluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. rășpăluiáscă

rășpăluíre s. f., g.-d. art. rășpăluírii; pl. rășpăluíri

RĂȘPĂLUÍ vb. v. pili.

RĂȘPĂLUÍRE s. v. pilire.

A RĂȘPĂLUÍ ~iésc tranz. (obiecte de lemn, de metal, de piele etc.) A prelucra cu rașpelul. /raspel + suf. ~ui

RĂȘPĂLUI vb. (TEHN.) a pili. (A ~ un material metalic.)