răzlușire

RĂZLUȘÍ, răzlușésc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se despărți, a se separa. (din sl. razlučiti)

răzlușésc (mă) v. refl. (sîrb. razlučiti, nsl. -lociti, – bg. -lyčym, rus. -lučati, -luciti, a separa, a depărta). Vechĭ. Mă despart, mă răzbește, părăsesc.