răzleț

RĂZLÉȚ, -EÁȚĂ, răzleți, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a depărtat de ceilalți, care a rămas singur. ♦ (Și adv.) Situat la distanță (unul de altul). ♦ (Despre sunete) Lipsit de legătură, de continuitate; izolat; sporadic. 2. Care rătăcește din loc în loc; pribeag, înstrăinat, hoinar. ♦ (Despre privire, ochi) Rătăcit, pierdut. – Din răzleți (derivat regresiv).

RĂZLÉȚ, -EÁȚĂ, răzleți, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a depărtat de ceilalți, care a rămas singur. ♦ (Și adv.) Situat la distanță (unul de altul). ♦ (Despre sunete) Lipsit de legătură, de continuitate; izolat; sporadic. 2. Care rătăcește din loc în loc; pribeag, înstrăinat, hoinar. ♦ (Despre privire, ochi) Rătăcit, pierdut. – Din răzleți (derivat regresiv).

RĂZLÉȚ, -EÁȚĂ, răzleți, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a desprins din colectivitate, care s-a depărtat sau s-a rătăcit de ceilalți și a rămas singur. Soldați răzleți veneau dinspre codri. CAMILAR, N. I 65. Au mai rămas cîțiva oameni răzleți, ici și colo. BOGZA, Ț. 31. Răzleț din oștirea bătută... Căzu de pe cal, de durere, Pe marginea apei. COȘBUC, P. II 28. ♦ Izolat, situat la distanță (unul de altul). Pe toată costișa, în gospodăriile răzlețe, se auzeau chemări și îngînări de glasuri. SADOVEANU, B. 24. Se mai vede o pată albă – o casă mai răzleață. GALACTION, O. I 170. Doar nici eu nu mai rătăceam Pe-atîtea căi răzlețe, Și-aveați și voi în curte-acum Un stîlp la bătrinețe. GOGA, P. 32. ◊ (Despre abstracte) Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gînd răzleț. COȘBUC, P. I 56. ◊ (Adverbial) Ard răzleț mărgeanuri Roșii-n pară. COȘBUC, P. I 68. ♦ Care se produce la anumite intervale de timp; fără continuitate, izolat. Liniștea fu sfîșiată de cîteva împușcături răzlețe. SADOVEANU, O. VI 47. Un tunet răzleț încercă... să mai răscolească clocotitor nemărginirile întunecoase. HOGAȘ, M. N. 178. 2. Care rătăcește din loc în loc; pribeag, înstrăinat. Oleoleo! frate răzleț, Ce nu vii să ne mai vezi? ALECSANDRI, P. P. 379. ◊ (Substantivat) Noi bieții din Troia, răzleții Mărilor și dușii de vînturi. COȘBUC, AE. 23. 3. (Despre privire, ochi) Rătăcit, aiurit. Vînătorul zări... căpățîna lungăreață a unui dihor carele, cu ochii răzleți, căta drept la dînsul. ODOBESCU, S. III 184. ◊ (Adverbial) El a-ntrebat Privind așa pe deal, răzleț: «Departe-i pînă-n sat?». COȘBUC, P. I 228. – Variantă: răznéț, -eáță (TEODORESCU, P. P. 281, ALECSANDRI, P. P. 280) adj.

răzléț adj. m., pl. răzléți; f. răzleáță, pl. răzléțe

răzléț adj. m., pl. răzléți; f. sg. răzleáță, pl. răzléțe

RĂZLÉȚ adj., adv. 1. adj. izolat, pribeag, rătăcit, singur, singuratic, solitar. (Se uita la un nor ~.) 2. adj. disparat, izolat. (Elemente ~; amintiri ~.) 3. adj. izolat, sporadic. (Câteva cazuri ~ de îmbolnăvire.) 4. adv. izolat, sporadic, (înv.) sporadicește. (Apare ~.)

Răzleț ≠ împreună

RĂZLÉȚ ~eáță (~éți, ~éțe) 1) Care este situat aparte; despărțit de mediul din jur; separat; izolat. Sate ~ețe. 2) Care rătăcește din loc în loc; în stare de vagabondaj. 3) (despre sunete, vorbe etc.) Care este lipsit de legătură; fără continuitate; izolat; sporadic. 4) rar (despre ochi, priviri) Care exprimă dezorientare; rătăcit. /v. a (se) răzleți

răsleț a. 1. care se depărtează (oaia din turmă); 2. izolat: amar e de răslețul ce ’n urma lor rămâne AL.; 3. fig. singuratic: frumoasă ca un gând răsleț COȘBUC. [Slav. RAZLĬȚĬ, deosebit].

răzléț și (vest) răznéț, -eáță adj., pl. ețĭ, ețe (d. razna și infl. și de răzlețesc). Despărțit de aĭ săĭ, izolat, înstrăinat: Eleleĭ, frate răzlei, Ce nu viĭ să mă maĭ vezĭ? (P. P.) V. solitar.

RĂZLEȚ adj., adv. 1. adj. izolat, pribeag, rătăcit, singur, singuratic, solitar. (Se uita la un nor ~.) 2. adj. disparat, izolat. (Elemente ~; amintiri ~.) 3. adj. izolat, sporadic. (Cîteva cazuri ~ de îmbolnăvire.) 4. adv. izolat, sporadic, (înv.) sporadicește. (Apare ~.)