răsuflătoare

RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător.

RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător.

RĂSUFLĂTOÁRE, răsuflători, s. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. În coasta dealului cu mine se făcea o hrubă... și din hrubă se făcea răsuflători pînă în vîrful lui. I. IONESCU, M. 51. ◊ (În basme) Au sosit la răsuflătoarea Lumii Negre. SBIERA, P. 85.

RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj. (Rar) Care servește la actul fiziologic al respirației. Structura organelor ei răsuflătoare. ODOBESCU, S. I 463.

răsuflătoáre (deschizătură, canal de evacuare) (-su-flă-) s. f., g.-d. art. răsuflătórii; pl. răsuflătóri

!răsuflătoárea-pămấntului (plantă) (-su-flă-) s. f. art., g.-d. art. răsuflătórii-pămấntului

răsuflătór1 (rar) (-su-flă-) adj. m., pl. răsuflătóri; f. sg. și pl. răsuflătoáre

răsuflătór2 (tub dintr-un motor) (-su-flă-) s. n., pl. răsuflătoáre

răsuflătoáre (deschizătură de aerisire) s. f. (sil. -flă-), g.-d. art. răsuflătórii; pl. răsuflătóri

răsuflătoárea-pământului s. f. (sil. -flă-)

răsuflătór adj. m. (sil. -flă-), pl. răsuflătóri; f. sg. și pl. răsuflătoáre

răsuflătór (tub de evacuare) s. n. (sil. -flă-), pl. răsuflătoáre

RĂSUFLĂTOÁRE s. (înv.) răsuflare, răsuflătură. (~ practicată într-un perete.)

RĂSUFLĂTOÁRE s. v. supapă, ventil.

RĂSUFLĂTOAREA-PĂMÂNTULUI s. v. gogoașă.

RĂSUFLĂTOÁRE ~óri f. Deschizătură mică prin care se face aerisirea unei încăperi sau a unui recipient. ~ la beci. /a răsufla + suf. ~toare

RĂSUFLĂTÓR ~oáre n. 1) Tub de evacuare a gazelor dintr-un motor cu ardere internă. 2) metal. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme. /a răsufla + suf. ~tor

răsuflătoare f. ferestrue pe unde intră aer.

răsuflătoáre f., pl. orĭ. Deschizătură făcută ca să intre aeru într’un becĭ orĭ alt loc închis, ventilator.

RĂSUFLĂTOARE s. (înv.) răsuflare, răsuflătură. (~ practicată într-un perete.)

răsuflătoare s. v. SUPAPĂ. VENTIL.

răsuflătoarea-pămîntului s. v. GOGOAȘĂ.

răsuflătoare, răsuflători s. f. buzunar.