răntuit

RĂNTUÍ vb. v. deranja, răscoli, răvăși, zăpăci.

RĂNTUÍT adj. v. dărăpănat, degradat, măcinat, părăginit, prăpădit, ruinat, stricat.

răntuí (-uésc, -ít), vb. – A despărți, a separa. Mag. ránt (Gáldi, Dict., 154). În Trans., și înv., dacă este același cuvînt cu răntuna, rîntuna, vb. folosit în sec. XVII în Mold., glosat a înfășura și explicat de Tiktin și Candrea prin re – înturna.

răntuí², răntuiésc, vb. (reg.) a trage, a smuci, a smulge.

răntui vb. v. DERANJA. RĂSCOLI. RĂVĂȘI. ZĂPĂCI.

răntuit adj. v. DĂRĂPĂNAT. DEGRADAT. MĂCINAT. PĂRĂGINIT. PRĂPĂDIT. RUINAT. STRICAT.