răguși

RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă.

RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă.

RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A căpăta o voce groasă și slăbită; (despre glas) a deveni gros și stins (din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale). Glasurile se îngroșau și răgușeau din ce în ce. REBREANU, I. 34. Nimic nu se ivește! Oare ce-au pățit azi de nu m-aude, c-am răgușit cîntînd. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Tranz. fact. (Neobișnuit) Fumul răgușise glasurile. C. PETRESCU, S. 68.

răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă

răgușí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. răgușeáscă

RĂGUȘÍ vb. (reg.) a sitivi, (Mold. și Transilv.) a (se) știri, (fig.) a se dogi, a se hodorogi. (Ai ~ de tot; i-a ~ glasul.)

A RĂGUȘÍ ~ésc intranz. 1) (despre persoane sau despre animale) A-și pierde claritatea vocii, producând sunete înfundate. 2) (despre glas, voce, sunete) A deveni mai slab și mai înfundat. /Orig. nec.

răgușì v. a pierde vocea, a nu putea vorbi bine. [Tras din lat. RAVUS (= RAUCUS), de unde rag, cu sufixul uș].

răgușésc v. intr. (ră- și gușă. V. suguș și străgușez). Mă îmbolnăvesc de răgușeală.

RĂGUȘI vb. (reg.) a sitivi, (Mold. și Transilv.) a (se) știri, (fig.) a se dogi, a se hodorogi. (Ai ~ de tot; i s-a ~ glasul.)