rupturit

RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A pronunța (cu greu), întrerupînd vorbele. Din cînd în cînd rupturea cîte o vorbă îndreptată către Cîrlan și mai arareori către Costan. SLAVICI, N. II 6. ◊ Refl. (Despre cuvinte) Glasul lui tremura, cuvintele i se ruptureau pe buze. SLAVICI, N. II 19.

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

rupturí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 sg. și pl. ruptureáscă

RUPTURÍ vb. v. îmbucătăți, mutila, schilodi, tivi.

RUPTURÍT adj., s. v. infirm, invalid, mutilat, schilod, schilodit.

RUPTURÍ, rupturésc, vb. IV. Tranz. ~ 2. A rupe, a sparge.

rupturi vb. v. ÎMBUCĂTĂȚI. MUTILA. SCHILODI. TIVI.

rupturit adj., s. v. INFIRM. INVALID. MUTILAT. SCHILOD. SCHILODIT.

ruptúri, rupturesc, vb. tranz. – A rupe, a destrăma. – Din ruptură (DEX, MDA).

rupturít, -ă, rupturiți, -te, adj. – (reg.) Franjurat, destrămat („șterguri rupturite”) sau brodat („perini rupturite”). – Din rupturi (MDA).

rupturí, vb. tranz. – A rupe, a destrăma. – Din ruptură.

rupturít, -ă, adj. – Franjurat, destrămat („șterguri rupturite”) sau brodat („perini rupturite”. – Din rupturi.