rozetă

ROZÉTĂ, rozete, s. f. 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze lunguiețe, cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; rezedă (Reseda odorata). 2. Nasture de alamă pe care îl purtau, în trecut, la tunică și la cizme, ostașii din trupele de cavalerie de roșiori. 3. Motiv decorativ circular, având forma unui trandafir, care apare frecvent în arta populară românească. 4. (Arhit.) Fereastră circulară de mari dimensiuni, decorată cu vitralii și folosită mult la ornamentarea fațadelor catedralelor gotice; rozasă. 5. (Tehn.) Armătură sau guler original al unei tije, care servește ca element de legătură, de suspensie sau de protecție. 6. Disc, în general de formă rotundă, care se aplică pe fața diferitelor elemente de construcție, pentru a masca sau pentru a decora anumite elemente. 7. Cusătura în formă de triunghi, executată manual cu fire de mătase, la deschizătura buzunarelor, servind ca întăritură sau pentru înfrumusețare. – Din fr. rosette.

ROZÉTĂ, rozete, s. f. 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze lunguiețe, cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; rezedă (Reseda odorata). 2. Nasture de alamă pe care îl purtau, în trecut, la tunică și la cizme, ostașii din trupele de cavalerie de roșiori. 3. Motiv decorativ circular, având forma unui trandafir, care apare frecvent în arta populară românească. 4. (Arhit.) Fereastră circulară de mari dimensiuni, decorată cu vitralii și folosită mult la ornamentarea fațadelor catedralelor gotice; rozasă. 5. (Tehn.) Armătură sau guler original al unei tije, care servește ca element de legătură, de suspensie sau de protecție. 6. Disc, în general de formă rotundă, care se aplică pe fața diferitelor elemente de construcție, pentru a masca sau pentru a decora anumite elemente. 7. Cusătura în formă de triunghi, executată manual cu fire de mătase, la deschizătura buzunarelor, servind ca întăritură sau pentru înfrumusețare. – Din fr. rosette.

ROZÉTĂ, rozete, s. f. 1. Mică plantă erbacee, cu tulpină ramificată, cu frunze lunguiețe, spintecate și cu flori galbene-aurii, mirositoare, dispuse la capătul ramurilor (Reseda odorata); rezedă. Să stropească rondurile de rozete. C. PETRESCU, O. P. I 10. În mai dădeau micsandrele și în iunie se îndesau ca peria, la un loc cu rozetele și verbinele. BASSARABESCU, V. 221. Rozeta, care își scutura sămința coaptă, împrăștia mireazma ei în zorii unora din dimineți. GÎRLEANU, L. 41. ◊ (Poetic) Micsandra spre rozetă se pleacă fermecată. MACEDONSKI, O. I 117. 2. Nasture de alamă pe care-l purtau în trecut, la tunică și la cizme, ostașii din trupele de cavalerie și de roșiori. Firma pe care sta o cizmă ofițerească, lustruită, cu rozetă. CAMILAR, N. II 319. Cizmele oglindă, cu pinteni și rozetă. STANCU, D. 408. 3. Motiv decorativ sau ornament în formă de roză, în pictură, sculptură și arhitectură. Ferestrele au deasupra un fel de rozete de stuc. CAMIL PETRESCU, O. II 391. Ferestre de o înălțime absurdă, formînd în vîrful lor cîte o rozetă gotică. CĂLINESCU, E. O. I 9. În centrul tăvii este o rozetă de fine arabescuri în octogone, rotocoale și romboide. ODOBESCU, S. II 188. 4. (Tehn.) Armătură sau guler marginal al unei tije, care servește ca element de legătură, de suspensie sau de protecție.

rozétă s. f., g.-d. art. rozétei; pl. rozéte

rozétă s. f., pl. rozéte

ROZÉTĂ s. 1. v. rezedă. 2. (ARHIT.) (rar) rozasă, roză. (~ la bisericile gotice.) 3. rotiță. (~ la pinteni.)

ROZÉTĂ s. v. rechie, rezedă, zorea.

ROZÉTĂ s.f. 1. Rezedă. 2. Element decorativ în formă de roză de dimensiuni mici, care împodobește un obiect, o piatră etc. ♦ Placă rotundă în formă de nasture, purtată în trecut de către militarii din cavalerie, prinsă în partea de sus, din față a cizmei. 3. (Arhit.) Deschidere circulară cu vitralii, caracteristică pentru catedrale gotice, așezată pe fațadă; rozasă, roză (4). 4. (Tehn.) Element de legătură, de suspensie sau de protecție a unei tije, ca un guler marginal. [< fr. rosette].

ROZÉTĂ s. f. 1. element decorativ în formă de roză de dimensiuni mici, care împodobește un obiect, o piatră etc. ◊ placă rotundă în formă de nasture, purtată în trecut de către militarii din cavalerie, prinsă în partea de sus, din față, a cizmei. 2. ornament la încrucișarea bolților, în arhitectura gotică. ◊ ornament, disc pentru mascarea unor elemente minore. 3. (tehn.) element de legătură, de suspensie sau de protecție a unei tije, ca un guler marginal. (< fr. rosette)

ROZÉTĂ ~e f. 1) Plantă erbacee decorativă, cu tulpina ramificată, cu frunze mari, alungite și cu flori mărunte, aromate, de culoare galbenă-aurie, dispuse în ciorchini terminali; rezedă. 2) Floare a acestei plante. /<fr. rosette

ROZÉTĂ² ~e f. 1) (în artele plastice) Ornament decorativ circular care amintește de un trandafir. 2) arhit. v. ROZASĂ. 3) Obiect de podoabă care amintește de un trandafir (aplicat pe o rochie, pe o pălărie, pe încâlțăminte etc.). 4) tehn. Element de susținere sau de protecție la capătul unei bare cilindrice de metal. 5) Disc folosit în construcții pentru a masca sau a ornamenta diferite elemente. /<fr. rosette

rozetă f. 1. nod de panglică în formă de roză; 2. ornament de fereastră în formă de roză: rozete de alamă sau bronz; 3. Bot. rezeda.

*rezédă f., pl. e (lat. reséda, d. resedáre, a alina, fiind-că unele varietățĭ ale eĭ aŭ fost întrebuințate ca sedative. V. sedativ). Bot. O plantă erbacee originară din nordu Africiĭ (Cirenaica), de unde (la 1733-37) a fost adusă de N. Granger la Paris. E cultivată p. florile eĭ plăcut mirositoare și în formă de strugureĭ ridicațĭ drept în sus (reseda odorala). Floarea acesteĭ plante. – Pop. rozetă.

*rozétă f., pl. e (fr. rosette, dim d. rose, roză;; it. rosetta). Panglică înodată ca ornament la o decorațiune: rozeta legiuniĭ de onoare a Franciiĭ. Un fel de nasturĭ pe care-ĭ poartă călărașiĭ și roșioriĭ la tunicĭ și cizme. Pop. Rezedă.

rozetă s. v. RECHIE. REZEDĂ. ZOREA.

ROZETĂ s. 1. (BOT.; Reseda adorata) rezedă, (reg.) prescure, busuioc-domnesc, (Bucov. și Transilv.) zmeurică, zmeuriță. 2. (ARHIT.) (rar) rozasă, roză. (~ la bisericile gotice.) 3. rotiță. (~ la pinteni.)

RESEDA L., REZEDĂ, ROZETĂ, fam. Resedaceae. Gen originar din Europa de S, Asia Mică, Africa de N și tropicală pînă în India, cca 48 specii, erbacee, anuale sau vivace, 40 cm înălțime, stamine numeroase) dispuse în inflorescențe piramidale, mărunte, cu miros plăcut. În condiții normale înflorește toată vara.

rozetă, rozete s. f. (vulg.) anus.