reîmpărțire

REÎMPĂRȚÍ, reîmpárt, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) împărți din nou, a face o nouă împărțire (mai echitabilă). – Pref. re- + împărți.

REÎMPĂRȚÍRE, reîmpărțiri, s. f. Acțiunea de a reîmpărți și rezultatul ei. – V. reîmpărți.

REÎMPĂRȚÍ, reîmpárt, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) împărți din nou, a face o nouă împărțire (mai echitabilă). – Re¹- + împărți.

REÎMPĂRȚÍRE, reîmpărțiri, s. f. Acțiunea de a reîmpărți și rezultatul ei. – V. reîmpărți.

REÎMPĂRȚÍ, reîmpárt, vb. IV. Tranz. A împărți din nou, a face din nou o împărțire.

REÎMPĂRȚÍRE, reîmpărțiri, s. f. Acțiunea de a reîmpărți și rezultatul ei.

reîmpărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. reîmpárt, imperf. 3 sg. reîmpărțeá; conj. prez. 3 să reîmpártă

reîmpărțíre s. f., g.-d. art. reîmpărțírii; pl. reîmpărțíri

reîmpărțí vb. împărți

reîmpărțíre s. f. împărțire

REÎMPĂRȚÍ vb. a redistribui. (A ~ sarcinile.)

REÎMPĂRȚÍRE s. redistribuire. (~ sarcinilor.)

REÎMPĂRȚI vb. a redistribui. (A ~ sarcinile.)

REÎMPĂRȚIRE s. redistribuire. (~ sarcinilor.)