rezumare

REZUMÁ, rezúm, vb. I. Tranz. 1. A reda pe scurt esențialul unei lucrări, al unei expuneri. ♦ Refl. A se limita, a se mărgini la..., a se mulțumi cu... 2. A cuprinde în sine; a sintetiza, a însuma. – Din fr. résumer.

REZUMÁRE, rezumări, s. f. Acțiunea de a rezuma și rezultatul ei. – V. rezuma.

REZUMÁ, rezúm, vb. I. Tranz. 1. A reda pe scurt esențialul unei lucrări, al unei expuneri. ♦ Refl. A se limita, a se mărgini la..., a se mulțumi cu... 2. A cuprinde în sine; a sintetiza, a însuma. – Din fr. résumer.

REZUMÁRE, rezumări, s. f. Acțiunea de a rezuma și rezultatul ei. – V. rezuma.

REZUMÁ, rezúm, vb. I. Tranz. 1. A prezenta pe scurt, concis, esențialul dintr-o expunere orală sau scrisă. Deci, pentru a rezuma impresia pe care o produce analiza acestor două capitole de istorie contemporană, dacă Dimitrie Cantemir ni dă știri nouă, el ni dă și știri confuze. IORGA, L. I 329. ♦ Refl. A se limita, a se mărgini la..., a se mulțumi cu... Mă rezum la cîteva chestiuni. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în») A cuprinde în (sine); a sintetiza, a însuma. Clasicii se chem clasici, pentru că rezumă în ei, cu talentul sau cu geniul, civilizația și calitățile veacului lor. RUSSO, S. 83. ◊ Refl. pas. Cît sînt de fecunde și de variate simțirile și gîndurile ce au putut să se rezume în așa frumoase și felurite concepțiuni. ODOBESCU, S. III 53.

rezumá (a ~) vb., ind. prez. 3 rezúmă

*rezumáre s. f., g.-d. art. rezumắrii; pl. rezumắri

rezumá vb., ind. prez. 1 sg. rezúm, 3 sg. și pl. rezúmă; conj. prez. 3 sg. și pl. rezúme

rezumáre s. f., g.-d. art. rezumării

REZUMÁ vb. 1. v. prescurta. 2. v. recapitula. 3. v. limita. 4. v. reduce.

REZUMÁRE s. 1. v. prescurtare. 2. v. recapitulare. 3. v. limitare.

REZUMÁ vb. I. tr. 1. A reda pe scurt esențialul unei expuneri orale sau scrise. ♦ refl. A se limita la..., a se mulțumi cu... 2. A cuprinde în sine; a însuma. [P.i. rezúm, 3,6 -mă. / < fr. résumer, cf. lat. resumere – a relua].

REZUMÁRE s.f. Acțiunea de a rezuma și rezultatul ei; sintetizare, rezumat. [< rezuma].

REZUMÁ vb. I. tr. 1. a reda pe scurt esențialul unei expuneri. 2. a cuprinde (în sine); a însuma, a sintetiza. II. refl. a se limita la..., a se mulțumi cu... (< fr. résumer)

A REZUMÁ rezúm tranz. 1) (cele scrise sau spuse) A reda pe scurt relevând punctele principale; a expune în mai puține cuvinte; a recapitula. 2) înv. A conține în sine; a cuprinde; a întruni; a îngloba; a însuma; a comporta; a conține. /<fr. résumer

A SE REZUMÁ se rezúmă intranz. A avea drept esență; a se reduce. /<fr. résumer

rezumà v. 1. a reda în puține vorbe: a rezuma o discuțiune; 2. a relua pe scurt cele zise și a conchide.

*rezúm, a -á v. tr. (fr. résumer, d. lat. resúmere, a relua. V. consum). Redaŭ pe scurt: perorațiunea rezumă tot discursu. V. refl. Exprim pe scurt ceĭa ce am zis maĭ în ainte.

REZUMA vb. 1. a concentra, a prescurta, a reduce, a scurta, (fig.) a comprima, a condensa. (A ~ o expunere.) 2. a recapitula, a sintetiza, (înv.) a recapitului. (Să ~ cele spuse.) 3. a se limita, a se mărgini, a se mulțumi, a se reduce, a se restrînge. (S-a ~ la strictul necesar.) 4. a se limita, a se mărgini, a se reduce, a sta, (rar) a se încheia. (Importanța lucrării nu se ~ doar la...)

REZUMARE s. 1. concentrare, prescurtare, reducere, scurtare, (fig.) comprimare, condensare. (~ unui text.) 2. recapitulare, sintetizare, (înv.) recapitulație. (~ celor spuse mai înainte.) 3. limitare, mărginire, reducere, restrîngere. (~ cuiva la strictul necesar.)