repezire

REPEZÍ, repéd, vb. IV. 1. Refl. A porni în grabă, a se duce repede spre..., a da fuga, a sări. ♦ A trece pe undeva în grabă (și pentru scurt timp), a se abate pe la..., a da o fugă. ♦ Tranz. A trimite pe cineva în grabă. 2. Refl. (Fam.; despre oameni) A face un lucru în grabă și adesea fără chibzuială, a acționa în pripă; a se pripi (1). 3. Refl. A se năpusti, a se arunca, a năvăli. 4. Tranz. A trânti, a izbi, a arunca, a azvârli. ♦ A da, a aplica cu violență o lovitură cu pumnul, cu palma etc. 5. Tranz. Fig. A se răsti la cineva, a-i vorbi aspru, violent; a brusca. – Din repede.

REPEZÍ, repéd, vb. IV. 1. Refl. A porni în grabă, a se duce repede spre..., a da fuga, a sări. ♦ A trece pe undeva în grabă (și pentru scurt timp), a se abate pe la..., a da o fugă. ♦ Tranz. A trimite pe cineva în grabă. 2. Refl. (Fam.; despre oameni) A face un lucru în grabă și adesea fără chibzuială, a acționa în pripă; a se pripi (1). 3. Refl. A se năpusti, a se arunca, a năvăli. 4. Tranz. A trânti, a izbi, a arunca, a azvârli. ♦ A da, a aplica cu violență o lovitură cu pumnul, cu palma etc. 5. Tranz. Fig. A se răsti la cineva, a-i vorbi aspru, violent; a brusca. 6. Refl. (Fam.; despre oameni) A face un lucru în grabă și adesea fără chibzuială, a acționa în pripă; a se pripi (1). – Din repede.

REPEZÍ, repéd, vb. IV. 1. Refl. A porni în grabă, a se duce repede, a se grăbi (spre...); a da fuga. Otilia... se repezi ca vîntul pe o ușă. CĂLINESCU, E. O. I 27. C-o bucurie copilărească se repezi afară ca să-și încînte ochii. BART, E. 308. Toți se reped la geamuri să le închidă. VLAHUȚĂ, O. A. III 33. (Cu pronunțare regională) Ce-mi pasă, zise el, răpezindu-se să vadă unde-i. EMINESCU, N. 9. ◊ Fig. Faptul zilei în slavă se repede! EMINESCU, O. I 89. ◊ Tranz. fact. Bine vorba nu sfîrșea, Bidiviu-și repezea Șapte ziduri că sărea Porțile că descuia. TEODORESCU, P. P. 654. ♦ A se duce (pînă undeva) în grabă (și pentru scurt timp); a da o fugă. Eminescu se repezise cu puțin înainte la Botoșani, pentru vreo cinci zile. CĂLINESCU, E. 251. Pînă la Malu nu era mai mare depărtare decît doi kilometri. Se puteau repezi acasă și în cursul zilei. SADOVEANU, M. C. 184. S-a repezit în iatac, să-și schimbe un cîrlionț de păr așa cum îl purta acum Ilenuța adus după ureche. C. PETRESCU, A. 455. Cînd te hotărăști a te repezi pe aici? CARAGIALE, O. VII 110. ♦ Tranz. A trimite pe cineva în grabă pînă undeva. Zici tu că să repezi, pe Traian cu scrisoare și eu să-i dau răspuns. SADOVEANU, P. M. 62. 2. Refl. A se năpusti, a se arunca. Constantin se repezi ca vulturul pe pradă. GALACTION, O. I 150. Se repede și îi taie capul pe carele îl duce la Basta. ISPIRESCU, M. V. 58. Ca un leu s-au repezit asupra dușmanului. DRĂGHICI, R. 168. ◊ Tranz. fact. (Cu pronunțare regională) Se pornea călare pe falnicu-i armăsar, ca să vîneze... cerbul și mistrețul de prin codri sau ca să doboare, pe sub nouri, cocorii răpezind asupră-le agerii săi șoimi. ODOBESCU, S. III 54. 3. Tranz. A trînti, a izbi. Cînd Pîrvu se arătă în prag, repezind ușa de părete... îl măsură c-o privire dojenitoare și scîrbită. VLAHUȚĂ, N. 127. ♦ A da, a aplica cu violență o lovitură, un pumn, o palmă etc. Înainte de a o sprijini să se scoale, îi repede un bot de cizmă în coaste. STANCU, D. 157. ♦ A arunca, a azvîrli. Am repezit ciutura grea spre capul ei. STANCU, D. 31. ◊ Fig. Din lumina focului de la șopron, maică-sa o urmărea cu ochii în tăcere. Nu-i repezi nici o vorbă aspră. SADOVEANU, O. VIII 215. Din două gene de nouri se vedeau doi ochi albaștri ca ceriul, ce repezeau fulgere lungi. EMINESCU, N. 27. 4. Tranz. Fig. A se răsti (la cineva), a-i vorbi aspru; a brusca (pe cineva). – Prez. ind. și: repéz.

repezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. repéd, 1 pl. repezím, imperf. 3 sg. repezeá; conj. prez. 3 să repeádă

répede-repejór adv.

repezí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. repéd, 1 pl. repezím, imperf. 3 sg. repezeá; conj. prez. 3 sg. și pl. repeádă

REPEZÍ vb. 1. v. năpusti. 2. v. sări. 3. v. azvârli. 4. v. izbi.

REPEZÍ vb. v. brusca.

REPEZÍRE s. v. bruscare.

A REPEZÍ repéd tranz. 1) A împinge cu violență; a izbi. 2) fig. A trata cu cuvinte aspre; a brusca. /Din repede

A SE REPEZÍ mă repéd intranz. 1) A porni repede; a o lua brusc din loc. 2) A se duce până undeva în grabă și pentru puțin timp; a da o fugă. 3) A se arunca cu lăcomie sau cu violență; a năvăli; a năpădi; a tăbărî. /Din repede

repezì v. 1. a arunca cu putere: a repezi o săgeată; 2. a împinge tare: el calul își răpede 3. a trimite în grabă: a repezi o ștafetă; 4. a merge repede: mă răped până acasă; 5. a da năvală: leul se repezi asupră-i. [Tras din repede].

răpéd (est) și repéd saŭ repéz (vest), a -zí v. tr. (d. răpede, adj., de unde s’aŭ născut întîĭ formele acc. pe sufix, ca răpezit, apoĭ cele-lalte. Cp. cu limpezesc, netezesc, umezesc. – El răpéde, să răpeádă, în vest repéde, să repeadă și -eáză). Arunc cu putere: reduta’n noĭ răpede un foc cît nu-l încape gîndu (Al.). Trag, aplic violent: ĭ-a și răpezit un pumn. Împing răpede, fac să meargă răpede, grăbesc: generalu răpezi escadroanele, stafetele. Vechĭ. A răpezi cărțĭ (N. Cost. 1, 487), a trimete scrisorĭ în grabă. V. refl. Mă arunc, năpădesc, năvălesc: soldațiĭ se răpeziră la luptă, caliciĭ la pomană. Mă duc în grabă: s’a răpezit pînă acasă și s’a’nturnat îndată. V. lansez.

răpezíre (est) și re- (vest) f. Acțiunea de a saŭ de a te răpezi.

repéd, V. răped.

repéz v. tr. V. răped.

REPEZI vb. 1. a se arunca, a se azvîrli, a se năpusti, a năvăli, a se precipita, a sări, a tăbărî, a se zvîrli, (rar) a se prăbuși, (înv. și pop.) a cădea, (înv. și reg.) a năduli, a se prăpăstui, (reg.) a iuruși, a năboi, a se năprăti, a nooti, a se tovărî, (Transilv.) a se aiepta, (Transilv. și Ban.) a se șupi, (înv.) a se da, a năbuși, a năvrăpi, a se slobozi. (S-au ~ asupra dușmanului.) 2. a se arunca, a se avînta, a se azvîrli, a se precipita, a sări, a se zvîrli, (pop.) a se chiti, (Transilv.) a se aiepta. (Se ~ pe cal.) 3. a arunca, a azvîrli, a zvîrli, (înv. și reg.) a năpusti. (~ donița după el.) 4. a izbi, a trînti. (A ~ ușa de perete.)

repezi vb. v. BRUSCA.

repezire s. v. BRUSCARE.