repetenție

REPETENȚÍE, repetenții, s. f. Faptul de a rămâne repetent; situația de repetent. – Repetent + suf. -ie.

REPETENȚÍE, repetenții, s. f. Faptul de a rămâne repetent; situația de repetent. – Repetent + suf. -ie.

REPETENȚÍE, repetenții, s. f. Faptul de a rămîne repetent; situația de repetent. Șerban urmase șase ani, lipsind unul ca să repare efectele repetenției. CĂLINESCU, E. 66.

repetențíe s. f., art. repetențía, g.-d. art. repetențíei; pl. repetențíi, art. repetențíile

repetențíe s. f., art. repetențía, g.-d. art. repetențíei, pl. repetențíi, art. repetențíile

REPETENȚÍE s. (rar) repetență. (~ unui elev.)

REPETENȚÍE s.f. Faptul de a rămâne repetent; situația de repetent. [Gen. -iei. / < repetent + -ie].

REPETENȚÍE s. f. situația de repetent. (< repetent + -ie)

REPETENȚÍE ~i f. Stare a celui repetent. /repetent + suf. ~ie

*repeténță f., pl. e (lat. repetentia. V. competență). Situațiunea celuĭ repetent: un elev amenințat de repetență. – Fam. repetenție.

REPETENȚIE s. (rar) repetență. (~ unui elev.)