recunoscător

RECUNOSCĂTÓR, -OÁRE, recunoscători, -oare, adj. Care recunoaște un serviciu, un bine ce i s-a făcut, care poartă (cuiva) recunoștință. – Recunoaște + suf. -ător.

RECUNOSCĂTÓR, -OÁRE, recunoscători, -oare, adj. Care recunoaște un serviciu, un bine ce i s-a făcut, care poartă (cuiva) recunoștință. – Recunoaște + suf. -ător.

RECUNOSCĂTÓR, -OÁRE, recunoscători, -oare, adj. Care recunoaște o binefacere primită, care poartă (cuiva) recunoștință. Trebuie să fiu și eu recunoscător măcar cît pot. REBREANU, R. II 81. Îți voi rămînea tare recunoscător pentru peșcheș. ODOBESCU, S. III 32. O, cît am rămas de recunoscător bunului părinte pentru această dorită veste! NEGRUZZI, S. I 7.

recunoscătór adj. m., pl. recunoscătóri; f. sg. și pl. recunoscătoáre

recunoscătór adj. m. cunoscător

RECUNOSCĂTÓR adj. îndatorat, obligat, (înv.) mulțumitor. (Îți rămân ~ pentru serviciul făcut.)

RECUNOSCĂTÓR, -OÁRE adj. Care poartă (cuiva) recunoștință. [După fr. reconnaissant].

RECUNOSCĂTÓR, -OÁRE adj. care poartă (cuiva) recunoștință. (după fr. reconnaissant)

RECUNOSCĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care recunoaște binele ce i s-a făcut; care vădește gratitudine. /a recunoaște + suf. ~tor

recunoscător a. însuflețit de recunoștință.

*recunoscătór, -oáre adj. (d. recunosc, după fr. reconnaissant). Plin de recunoștință, care recunoaște (cunoaște) binele primit.

RECUNOSCĂTOR adj. îndatorat, obligat, (înv.) mulțumitor. (Îți rămîn ~ pentru serviciul făcut.)