rebegit

RĂBEGÍT, -Ă adj. v. rebegit.

REBEGÍ, rebegesc, vb. IV. Intranz. A amorți, a îngheța de frig; a se zgribuli de frig. ♦ Refl. A slăbi, a arăta rău. – Din magh. rebegni „a tremura”.

REBEGÍT, -Ă, rebegiți, -te, adj. 1. Pătruns de frig, înghețat. 2. Stors de puteri, istovit, vlăguit. [Var.: (reg.) răbegít, -ă adj.] – V. rebegi.

RĂBEGÍT, -Ă adj. v. rebegit.

REBEGÍ, rebegesc, vb. IV. Intranz. A amorți, a îngheța de frig; a se zgribuli de frig. ♦ Refl. A slăbi, a arăta rău. – Din magh. rebegni „a tremura”.

REBEGÍT, -Ă, rebegiți, -te, adj. 1. Pătruns de frig, înghețat. 2. Stors de puteri, istovit, vlăguit. [Var.: (reg.) răbegít, -ă adj.] – V. rebegi.

REBEGÍ, rebegesc, vb. IV. Intranz. (Uneori determinat prin «de frig») A amorți, a înlemni, a îngheța; a se zgribuli de frig. – Variantă: ribigí (ȘEZ. IV 128) vb. IV.

REBEGÍT, -Ă, rebegiți, -te, adj. 1. (Popular) Pătruns de frig, înțepenit, amorțit de ger, înghețat. La întoarcere, rebegiți de frig, ne abatem pe la Neculai... să ne mai încălzim. VLAHUȚĂ, O. A. 387. Vîntul de-afară duhnește pe ușă, aruncînd înăuntru o fetiță foarte rebegită. CARAGIALE, O. I 362. 2. Răgușit. Ai înnebunit, omule? șopti cu glas rebegit de spaimă. REBREANU, P. S. 97.

rebegí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rebegésc, imperf. 3 sg. rebegeá; conj. prez. 3 să rebegeáscă

rebegí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rebegésc, imperf. 3 sg. rebegeá; conj. prez. 3 sg. și pl. rebegeáscă

REBEGÍ vb. v. zgribuli.

REBEGÍT adj. v. zgribulit.

rebegí (rebegésc, rebegít), vb. – A amorți de frig, a se zgribuli, a se chirci. Origine incertă. Poate din mag. rebegni „a tremura” (Tiktin; Candrea). Der. din sl. zębsti „a îngheța” (Cihac, II, 311) nu este probabilă; cf. Byhan 341. Der. rebegeală, s. f. (frig).

A REBEGÍ ~ésc 1. tranz. A face să se rebegească. 2. intranz. A îngheța, înțepenind de frig. /<ung. rebegni

A SE REBEGÍ mă ~ésc intranz. A pierde vigoarea fizică și/sau intelectuală; a se ramoli. /<ung. rebegni

rebegì v. a înțepeni de frig, a amorți: barza de frig rebegită ISP. [Origină necunoscută].

rebegésc (mă) v. refl. (ung. rebegni și remegni, a te teme, a tremura). Fam. Amorțesc de frig, înțepenesc, mă îngurzesc: ce te-aĭ rebegit așa? Fig. Îmĭ ĭaŭ o înfățișare păcătoasă, sărăcăcĭoasă. – În nord ribe- și răbi-, în sud și răbe-: răbegit de frig (VR. 1920, 10, 517).

REBEGI vb. a se zgribuli.

REBEGIT adj. zgribulit. (Om ~.)