rana

RÁNĂ, răni, s. f. 1. Ruptură internă sau exterioară a țesutului unei ființe vii, sub acțiunea unui agent distrugător; leziune, plagă. ◊ Expr. Bun de pus la rană, se spune despre un om foarte bun. A pune sare pe rană = a întărâta pe cineva, a stârni lucrurile, agravând situația. A pune degetul pe rană = a găsi și a arăta în mod lămurit pricina unei stări de lucruri supărătoare, a dezvălui adevărata cauză a unei situații neplăcute. 2. Fig. Durere morală, suferință, chin sufletesc. – Din sl. rana.

RẤLĂ s. f. v. rână.

RẤNĂ s. f. Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omenesc. ◊ Loc. adv. și (rar) adj. Într-o (sau pe o) rână = (culcat sau aplecat) pe o parte a trupului; (în legătură cu obiecte) înclinat într-o parte, strâmb. [Var.: (reg.) rấlă s. f.] – Lat. *rena (= renes).

RÁNĂ, răni, s. f. 1. Ruptură internă sau exterioară a țesutului unei ființe vii, sub acțiunea unui agent distrugător; leziune, plagă. ◊ Expr. Bun de pus la rană, se spune despre un om foarte bun. A pune sare pe rană = a întărâta pe cineva, a stârni lucrurile, agravând situația. A pune degetul pe rană = a găsi și a arăta în mod lămurit pricina unei stări de lucruri supărătoare, a dezvălui adevărata cauză a unei situații neplăcute. 2. Fig. Durere morală, suferință, chin sufletesc. – Din sl. rana.

RẤLĂ s. f. v. rână.

RẤNĂ s. f. Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omenesc. ◊ Loc. adv. și (rar) adj. Într-o (sau pe o) rână = (culcat sau aplecat) pe o parte a trupului; (în legătură cu obiecte) înclinat într-o parte, strâmb. [Var.: (reg.) rấlă s. f.] – Lat. *rena (= renes).

LÍRĂ², lire, s. f. (Urmat uneori de determinări care arată țara unde a fost emisă moneda) Numele mai multor unități monetare întrebuințate în diferite epoci în țări diferite. Liră sterlină. Liră italiană. ▭ Tot să-i fi rămas bătrînului din atîta zdruncin zece mii de lire turcești. VLAHUȚĂ, O. A. III 66. Bani o mulțime și fel de fel, unii cam ca galbănul, alții ca lira otomană. SLAVICI, O. I 335. – Variantă: (regional) rî́lă (STANCU, D. 381) s. f.

RÁNĂ, răni, s. f. 1. Ruptură (locală) a țesuturilor corpului, cauzată de o tăietură, de o lovitură sau de o infecție; leziune, plagă. De cădeai rănit în luptă, îți legam o rană udă. EFTIMIU, Î. 105. Cînd îi curățam rana din umăr... ofta adînc. MIRONESCU, S. A. 118. ◊ (În contexte figurate) Orice cuvînt de mîngîiere era acuma pentru dînsul un balsam pe o rană proaspătă. REBREANU, R. I 281. ◊ Expr. Bun de pus la rană, se spune despre un om foarte bun. A pune sare pe rană = a întărîta pe cineva; a pune paie pe foc. A pune degetul pe rană = a descoperi și a da pe față cu curaj cauza adevărată a unei stări de lucruri supărătoare. O dată ce s-a pus degetul pe rana deschisă, furtuna s-a dezlănțuit. BART, E. 285. ♦ Cicatrice, semn care rămîne după vindecarea unei plăgi. 2. Fig. Durere morală, suferință, chin. Pentr-un sărac ce simte, nu e rană sufletească Mai grozavă decît mila rea și disprețuitoare. VLAHUȚĂ, O. A. 77. Să vii a-ți lăsa mîngîiată rana sufletului lîngă nevastă și copii. CARAGIALE, O. VII 28. Că nu-i rană de cuțit, Ci e rană de iubit. HODOȘ, P. P. 36. – Pl. și: (învechit) rane (GANE, N. III 81, ALECSANDRI, P. A. 98, NEGRUZZI, S. I 152).

RÎ́LĂ² s. f. v. liră².

RÎ́LĂ¹ s. f. v. rînă.

RÎ́NĂ s. f. (De obicei în construcție cu verbele «a se ridica», «a se lăsa», «a sta») Latura dreaptă sau stîngă a corpului omenesc. V. coastă, șold. Botea doarme la stupină, Cu capul pe-o rădăcină, Cu paloșul pus pe mînă, Cu durda pe lîngă rînă. TEODORESCU, P. P. 604. ◊ (Mai ales în loc. adv., rar, în loc. adj.) Într-o (sau pe o) rînă = (culcat sau aplecat) pe o parte (uneori cu partea de sus a corpului rezemată într-un cot); (în legătură cu obiecte) înclinat, strîmb. Curțile ca maidanele, fără împrejmuiri sau cu gardurile într-o rînă. PAS, Z. IV 47. Moșneagul tot strîmb sta, într-o rînă. SADOVEANU, O. I 336. Mă ridic intr-o rînă și privesc în jurul meu. CAMIL PETRESCU, U. N. 287. Stam într-o rînă Sub un stejar. IOSIF, V. 83. Baba s-apleacă pe o rînă. CARAGIALE, O. III 54. ◊ Fig. Colo sus, culcat pe-o rînă, Stă Negoiul mohorît. TOPÎRCEANU, S. A. 25. – Variantă: (Mold.) rî́lă (C. PETRESCU, Î. II 42, SADOVEANU, O. L. 221, CREANGĂ, P. 131) s. f.

ránă s. f., g.-d. art. rắnii; pl. răni

rấnă s. f.

ránă s. f., g.-d. art. rănii; pl. răni

rână s. f.

BROÁSCĂ s. 1. (ZOOL.; Rana esculenta) (Ban.) mioarcă. 2. broască de iarbă (Hyla arborea) v. brotăcel. 3. (BOT.; Opuntia ficus indica) (reg.) limba-soacrei, palmă-cu-spini. 4. (BOT.) broasca-apei (Potamogeton lucens) = (Munt.) pașă. 5. (TEHN.) (prin Ban.) bravă, (prin Transilv.) zar. (~ la ușă.) 6. (TEHN.) (reg.) piuliță, tigaie. (~ la crângul morii.) 7. (TEHN.) brotac, căpătâi. (~ la roata morii.) 8. (TEHN.) (reg.) tigaie. (~ la cepul grindeiului morii.) 9. (TEHN.) tigaie. (~ la scrânciob.) 10. (TEHN.) cap, căpățână. (~ la masa dogarului.) 11. (TEHN.) drug. (~ la masa dulgherului.) 12. (TEHN.) șurubelniță, (reg.) gâscă. (~ la teasc.)

RÁNĂ s. (MED.) 1. bubă, leziune, plagă, (pop.) meteahnă, (înv. și reg.) beleaznă, (reg.) oajdă, (înv.) rănitură. (Are o ~ adâncă.) 2. lovitură, (înv.) vătămătură. (Are o ~ ușoară la mână.)

RÁNĂ s. v. calvar, canon, caznă, chin, cicatrice, durere, patimă, schingiuire, schingiuit, semn, suferință, supliciu, tortură, urmă.

RÂNĂ s. v. coardă.

RÁÑA [RANIA] s. f. suprafață de eroziune ușor înclinată, acoperită cu pietrișuri de cuarț; glacis. (< sp. raña)

ránă (rắni), s. f. – Bubă, plagă. – Mr. rană, megl. rănă. Sl. (bg., sb., cr., slov., rus.) rana (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 304; Conev 92). – Der. răni, vb. (a face răni), din sl. raniti; rănitură, s. f. (înv., rană).

rînă (rîne), s. f. – 1. Coastă, latură, șold. – 2. Flanc, parte. – Var. Mold. rîlă. Probabil lat. rēn (Philippide, Principii, 147; Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 685; Pușcariu 1462; S. Pop, Dacor., VI, 394; Byck-Graur 41; Candrea), cf. it., sp. rene, fr. rene, fr. rein, port. rim. Celelalte ipoteze sînt insuficiente: din sl. runo „piele de miel” (Cihac, II, 312, care face din rîlă un cuvînt separat, der. din pol. rynna „canal”, cf. Conev 60); din lat. *olana „cot,” cf. alb. ljërë (Giulea, Dacor., III, 562-67); din gr. ώληνῆ, lat. ulna (Giuglea, Dacor., XI, 106).

RÁNĂ răni f. 1) Vătămare locală a unui țesut organic, provocată de o traumă; plagă; leziune. ◊ Bun de pus la ~ se spune despre o persoană bună la inimă. A pune degetul pe ~ a arăta care este situația adevărată, fără ocolișuri și menajamente. 2) fig. Suferință morală. [G.-D. rănii] /<sl. rana

RÂNĂ f. (la om) Fiecare dintre cele două laturi ale corpului. ◊ Într-o (sau pe o) ~ a) întins, culcat pe o parte a corpului; b) aplecat într-o parte; strâmb; înclinat. /<lat. ren, renis

râlă⁴ s.f. (reg.) liră.

râlă³ s.f. (reg.) minciună, calomnie.

râlă² s.f. (reg.) șanț mic, rigolă.

rană f. 1. ruptură în părțile moi ale corpului; 2. fig. suferință, durere: rănile inimei. [Slav. RANA].

râlă f. Mold. V. rână: se pune într’o râlă jos lângă foc CR.

rână f. coastă, lature: îl găsi la umbră culcat pe o rână PANN. [Mold. râlă: origină necunoscută].

ránă f., pl. rănĭ (vechĭ) rane (vsl. bg. sîrb. rus. rána, rană). Leziune produsă în carne pintr’o lovitură c’un glonț orĭ c’o armă ascuțită: o rană din bătălie. Fig. Suferință morală, întristare adîncă: ranele vrăjmășieĭ (Cant. Ist. ĭer. 382).

rî́lă, V. rînă.

rî́nă f., pl. inuz. ĭ (lat. *rena, pl. neutru îld. renes, rinichĭ, șale, coastă, d. ren, rênis. V. rinichĭ). Numaĭ în într’o rînă, pe o coastă: ședea culcat într’o rînă. – Și rîlă (nord) și rună (Cov.).

rană s. v. CALVAR. CANON. CAZNĂ. CHIN. CICATRICE. DURERE. PATIMĂ. SCHINGIUIRE. SCHINGIUIT. SEMN. SUFERINȚĂ. SUPLICIU. TORTURĂ. URMĂ.

RANĂ s. (MED.) 1. bubă, leziune, plagă, (pop.) meteahnă, (înv. și reg.) beleaznă, (reg.) oajdă, (înv.) rănitură. (Are o ~ adîncă.) 2. lovitură, (înv.) vătămătură. (Are o ~ ușoară la mînă.)

rînă s. v. COARDĂ.

RANA, familie din Nepal care a acaparat puterea guvernamentală (la 17 sept. 1846) prin generalul Rana Jang Bahadur (1817-1877), prim-ministru (1846-1856 și 1857-1877). A instituit un regim autoritar și a controlat, prin reprezentanții săi – care au fost prim-miniștri (până în 1951) – viața politică a țării. Perioada din istoria Nepalului cuprinsă între 1846 și 1951 este cunoscută ca era R.

Rana v. Hrană 5.

a învârti cuțitul în rană expr. a adăuga la suferința cuiva un nou motiv de suferință; a spori suferința (cuiva).

a pune degetul pe rană expr. a dezvălui adevărata cauză a unei situații neplăcute.

a răsuci cuțitul în rană (cuiva) expr. a spori supărarea (cuiva).