rabatare

RABATÁ, rabatez, vb. I. Tranz. (Mat.) 1. A roti o figură plană în jurul unei drepte situate în planul figurii. 2. A lăsa în jos; a îndoi, a plia. [Var.: rabáte vb. III] – Din fr. rabattre.

RABATÁRE, rabatări, s. f. 1. (Mat.) Rotire a unei figuri plane în jurul unei drepte orizontale sau verticale din planul figurii. 2. Pliere, îndoire. [Var.: rabátere s. f.] – V. rabata.

RABÁTE vb. III v. rabata.

RABÁTERE s. f. v. rabatare.

RABATÁ, rabatez, vb. I. Tranz. (Mat.) 1. A roti o figură plană în jurul unei drepte situate în planul figurii. 2. A lăsa în jos; a îndoi, a plia. [Var.: rabáte vb. III] – Din fr. rabattre.

RABATÁRE, rabatări, s. f. 1. (Mat.) Rotire a unei figuri plane în jurul unei drepte orizontale sau verticale din planul figurii. 2. Pliere, îndoire. [Var.: rabátere s. f.] – V. rabata.

RABÁTE vb. III v. rabata.

RABÁTERE s. f. v. rabatare.

*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate

rabatáre / rabátere s. f., g.-d. art. rabatắrii / rabáterii; pl. rabatắri / rabáteri

rabatá vb., ind. prez. 1 sg. rabatéz, 3 sg. și pl. rabateáză

rabatáre s. f., g.-d. art. rabatării; pl. rabatări

rabátere s. f., g.-d. art. rabáterii; pl. rabáteri

RABÁTE vb. III. tr. 1. A roti o figură plană în jurul unei drepte astfel încât planul ei să fie paralel cu unul dintre planele de proiecție. 2. A lăsa în jos; a îndoi; a plia. [< fr. rabattre].

RABÁTERE s.f. Acțiunea de a rabate și rezultatul ei. ♦ Metodă folosită în geometria descriptivă, care constă în a aduce o figură plană astfel încât planul ei să fie paralel cu unul dintre planurile de proiecție. [< rabate].

RABATÁ vb. tr. 1. a roti o figură plană în jurul unei drepte astfel încât planul ei să fie paralel cu unul dintre planele de proiecție. 2. a lăsa în jos; a îndoi; a plia. (< fr. rabattre)

rabatá vb. I A lăsa în jos, a plia, a îndoi ◊ „Spătarul scaunului poate fi reglat în înălțime, adâncime sau poate fi rabatat.” R.l. 9 IV 84 p. 5 (cf. fr. rabattre)