pâș

PÂRȘ, pârși, s. m. Nume dat mai multor specii de mamifere din familia rozătoarelor, cu aspect intermediar între veveriță și șoarece, lungi de circa 20 de centimetri, cu coadă lungă și stufoasă, cu blană moale și bogată, cu ochi mari și cu bot ascuțit, care trăiesc mai ales prin păduri, cățărate în copaci (unde își au de obicei culcușul și unde hibernează) (Glis glis, Muscardinus avellanarius. Dryomus netedula). ◊ Pârș de stejar = mamifer rozător asemănător cu pârșul, cu câte o pată neagră pe obraji (Eliomys quercinus). [Var.: pâș s. m.] – Din sl. plŭchŭ.

PÂȘ3 s. m. v. pârș.

PÂȘ2 interj. v. piș1.

PÂȘ1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care redă zgomotul ușor produs de pașii cuiva, de mersul în vârful picioarelor etc. – Onomatopee.

PIȘ1 interj. (Fam.; mai ales repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de șoaptele spuse la urechea cuiva. [Var.: pâș interj.] – Onomatopee.

PÂRȘ, pârși, s. m. Nume dat mai multor specii de mamifere din familia rozătoarelor, cu aspect intermediar între veveriță și șoarece, lungi de circa 20 de centimetri, cu coadă lungă și stufoasă, cu blană moale și bogată, cu ochi mari și cu bot ascuțit, care trăiesc mai ales prin păduri, cățărate în copaci (unde își au de obicei culcușul și unde hibernează) (Glis glis, Muscardinus avellanarius. Dryomus netedula). ◊ Pârș de stejar = mamifer rozător asemănător cu pârșul, cu câte o pată neagră pe obraji (Eliomys quercinus). [Var.: pâș s. m.] – Din sl. plŭchŭ.

PÂȘ3 s. m. v. pârș.

PÂȘ2 interj. v. piș1.

PÂȘ1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care redă zgomotul ușor produs de pașii cuiva, de mersul în vârful picioarelor etc. – Onomatopee.

PIȘ1 interj. (Rar; mai ales repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de șoaptele spuse la urechea cuiva. [Var.: pâș interj.] – Onomatopee.

PÎRȘ, pîrșuri, s. n. Animal mamifer rozător, mai mic decît veverița, sur-ruginiu, cu coada stufoasă, care trăiește prin păduri, în copaci, și se hrănește cu alune, semințe de brad, fructe de pădure etc. (Glis glis).[1]

PÎȘ interj. (Numai repetat) Onomatopee care redă zgomotul ușor produs de tîrșîitul picioarelor. Fata se duse binișor, se strecură pe lîngă zid și, pîș-pîș, în vîrful degetelor pînă la ușă. ISPIRESCU, L. 30. Sare jos de pe cal și, pîș-pîș pin iarbă, merge binișor cu arcul gata către locul bănuit. CARAGIALE, P. 111. – Variantă: pîșa interj.

PÎ́ȘA interj. v. pîș.

pârș s. m., pl. pârși

pâș/pâș-pấș interj.

piș/piș-píș (fam.) interj.

piș-píș v. piș

pârș s. m., pl. pârși

pâș(-pâș) interj.

piș/piș-piș interj.

PÂRȘ s. (ZOOL.; Muscardinus avellanarius) (reg.) alunar.

PÂȘ s. v. cep.

pîlș (-și), s. m. – Hîrciog (Myoxus avellanarius). – Var. pîs, pîluci. Sl. plŭchŭ (Tiktin; Byck-Graur 27).

pîș interj. – Reproduce sunetele mersului silențios. – Var. pîșa. Creație expresivă, cf. fîș, pis, hîș. Relație cu păși „a merge” (Candrea) este improbabilă și se bazează numai pe încrucișarea ambelor cuvinte în var. pîși „a merge”. – Der. pîșcîi, vb. (a reproba, a dezaproba, a fluiera), cf. hîșcîi; pîșcîială, s. f. (demonstrație de dezacord), ambele cuvinte înv., folosite de Dosoftei (sec. XVII) și pe care Scriban le pune în mod greșit în legătură cu pîrsni; pîșpîi, vb. (a murmura, a șopti); pîșpîială, s. f. (șoaptă); pîșpîitor, adj. (șoptitor; înv., băgăcios, turbulent).

PÂRȘ ~i m. Mamifer rozător de talie mică, cu ochi mari și cu coadă lungă, stufoasă, având blană deasă și moale. /<sl. pluchu

PÂȘ interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a imita zgomotul produs de mersul ușor sau în vârful picioarelor). /Onomat.

pâș2, pâși și pâșuri, s.n., s.m. (reg.) 1. snop (de paie, de grâu, de secarâ). 2. cocean de porumb.

pâș3, pâșuri, s.n. (reg.) 1. adaos făcut la un dulap care e prea scurt. 2. tip de încheietură la tocurile ferestrelor sau ale ușilor. 3. crestătură ornamentală la piciorul de sus al prispei.

pâș4, pâșuri, s.n. (reg.) unealtă de pescuit formată din nuiele de mesteacăn care alcătuiesc un fel de stavilă mobilă.

pâș1, pâși, s.m. (reg.) om tăcut și rău, care privește pe sub sprâncene.

piș2! interj., s.m. (înv.) 1. cuvânt care imită sunetul produs de șoaptele spuse la urechea cuiva. 2. (s.m.) intrigant.

pâș! int. imitând sgomotul umbletului în vârful degetelor.

pîlș m. (vsl. bg. plŭhŭ, id., rudă cu belhiță și germ. bilch, id.). Un fel de șoarice roșiatic care trăĭește pin tufișurĭ (myoxus avellanarius). – Și pîș și alunar. V. șomîc.

1) pîș m. V. pîlș.

2) pîș și pî́șa, interj. care arată huĭetu celuĭ ce umblă în vîrfu picĭoarelor ca să nu-l audă alțiĭ: s’a strecurat pîș-pîș (saŭ pîșa-pîșa) pin coridor. V. pîșin, foșnesc.

PÎRȘ s. (ZOOL.; Muscardinus avellanarius) (reg.) alunar.

pîș s. v. CEP.