purcedere

PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere.

PURCÉDERE, purcederi, s. f. (Pop.) Acțiunea de a purcede și rezultatul ei; plecare, pornire (la drum). – V. purcede.

PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. și refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere.

PURCÉDERE, purcederi, s. f. (Pop.) Acțiunea de a purcede și rezultatul ei; plecare, pornire (la drum). – V. purcede.

PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Popular și arhaizant) A se pune în mișcare, a porni la drum; a pleca. Cum au purces spre Vatra Dornei, au intrat într-o strălucire de soare cătră amiază. SADOVEANU, B. 152. Luîndu-mi rămas bun de la părinți, am purces cu bunicul spre Pipirig. CREANGĂ, O. A. 44. Purceseră către Sinaia, unde ajunseră înaintea serii. BOLINTINEANU, O. 441. ◊ (Despre lucruri, fenomene văzute în mișcare) A începe, a se porni. După o săptămînă purceseră ploile. C. PETRESCU, Î. II 242. Frăgarul își îndoaie coapsa, Iar de prin văi purcede vîntul. GOGA, P. 25. Urieșii munți cu vîrf urile ascunse în nouri, de unde purced izvoarele și se revarsă pîrăiele. CREANGĂ, O. A. 95. ◊ Fig. În straturi florile-s trudite: un crin din cînd în cînd se-ndoaie Și lung privește-n sus, să vadă: nu se purcede-un nor de ploaie? ANGHEL, P. 7. ♦ A porni la o acțiune, a începe. Mult mă bucur cînd văd că purcedem la fapte. VORNIC, P. 38. O dată cu cel dintîi dezgheț, căutătorii de comori au purces la treabă. C. PETRESCU, A. 109. ◊ Expr. A purcede grea (sau, rar, îngreunată) = a rămîne însărcinată. Le-a spus toată întîmplarea, cum a purces grea. RETEGANUL, P. V 79. Din momentul acela ea purcesă îngreunată. EMINESCU, N. 4. ♦ A proceda (într-un anumit fel). Eminescu nu purcede nici o clipă ca un simplu adunător de curiozități, mai noi sau mai vechi. BENIUC, P. 25. Mijlocul cel mai practic este să purcedem pe calea constatării faptelor simple. CARAGIALE, O. III 217. ♦ (Despre acțiuni, stări) A lua naștere, a izvorî, a proveni. Astea-s fapte care trebuie să ne îndrepte gîndul la rădăcina din care or purces toate. DEMETRIUS, V. 134. Toate de la dînsa au purces. Ea-i capu răutăților. SADOVEANU, O. VIII 186. Aceste nemulțumiri purcedeau... din răul trai al ostașilor. BOLINTINEANU, O. 426. – Forme gramaticale: perf. s. purcesei, part. purces.

PURCÉDERE s. f. (Învechit) Acțiunea de a purcede; plecare, pornire. Mă folosesc de purcedereo domnului Rișard. ca să dau această scrisoare. KOGĂLNICEANU, S. 51.

purcéde (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcés

!purcédere (pop.) s. f., g.-d. art. purcéderii; pl. purcéderi

purcéde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. purcéd, perf. s. 1 sg. purceséi, 1 pl. purcéserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. purceádă; ger. purcezând, part. purcés

purcédere s. f., g.-d. art. purcéderii; pl. purcéderi

PURCÉDE vb. v. proveni.

PURCÉDE vb. v. acționa, ajunge, apuca, curge, decurge, deveni, ieși, începe, îndrepta, lua, merge, orienta, păși, pleca, porni, proceda, proveni, reieși, rezulta, urma.

PURCÉDERE s. v. naștere, obârșie, origine, plecare, pornire, proveniență.

purcéde (purcéd, purcés), vb. – 1. A porni, a se mișca. – 2. A proveni, a rezulta, a decurge. – 3. (Înv.) A trimite, a expedia. – 4. A rămîne. Lat. procēdĕre (Pușcariu 1405; Candrea-Dens., 1477; REW 6765a) păstrat numai în rom. (Rosetti, I, 170). Conjug. șovăielnică între formele purced, purcez, purceg, datorată contactului cu pers. a doua, purcezi, cf. încinge. – Der. purces, s. n. (plecare); purcezător, adj. (care purcede).

A PURCÉDE purcéd intranz. 1) (despre ființe) A pleca din locul în care se află; a se pune în mișcare, părăsind locul inițial; a porni. 2) (despre fenomene, evenimente) A începe să se manifeste. ◊ ~ grea (sau însărcinată) a rămâne însărcinată. 3) (despre persoane) A începe să se ocupe de altceva; a trece; a proceda. 4) rar A acționa într-un anumit mod; a face într-un anumit fel. 5) (despre stări, acțiuni) A lua naștere; a izvorî. /<lat. procedere

purcede v. 1. a porni, a pleca: la luptă purcedea AL.; 2. a deveni: din momentul acela ea purcese îngreunată EM.; 3. fig. a proveni, a izvorî. [Lat. PROCEDERE].

purcéd, -cés, a -céde v. intr. (lat. pro-cédere, a înainta. V. proced, cedez). Pornesc, plec: a purcede la războĭ. Provin, izvorăsc, am originea: spiritu sfînt, care de la tatăl purcede (Crezu). A purcede îngreunată, a rămînea îngreunată. – Și -eg (vechĭ).

PURCEDE vb. a proveni, (înv.) a proceda, (fig.) a izvorî. (~ dintr-un trecut îndepărtat.)

purcede vb. v. ACȚIONA. AJUNGE. APUCA. CURGE. DECURGE. DEVENI. IEȘI. ÎNCEPE. ÎNDREPTA. LUA. MERGE. ORIENTA. PĂȘI. PLECA. PORNI. PROCEDA. PROVENI. REIEȘI. REZULTA. URMA.

purcedere s. v. NAȘTERE. OBÎRȘIE. ORIGINE. PLECARE. PORNIRE. PROVENIENȚĂ.

purcédere, purcederi s. f. 1. Acțiunea de a purcede și rezultatul ei. 2. (Bis.) Modul în care Sfântul Duh are existența ipostatică din Tatăl, principiul unității și izvorul comun al dumnezeirii, care naște pe Fiul și purcede pe Duhul, care a constituit, prin adaosul „și de la Fiul” (FIlioque) de către Bis. romano-catolică, una dintre cauzele teologice ale marii schisme din 1054. – Din purcede.