pupăză

PÚPĂZĂ, pupeze, s. f. 1. Pasăre insectivoră migratoare, cu penaj pestriț, cu ciocul lung și curbat și cu o creastă de pene mari, portocalii, în vârful capului (Upupa epops). ◊ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupăza = a vorbi mult, a fi flecar. A-i cânta (cuiva) pupăza = a-i merge rău, a nu avea noroc. 2. Fig. (Fam.) Persoană flecară. ♦ Femeie îmbrăcată sau fardată strident; p. ext. femeie de moravuri ușoare. 3. (Reg.) Colac (în formă de pasăre sau de cuib de pasăre). ◊ Expr. Colac peste pupăză sau pupăză peste colac, se spune când peste un necaz deja existent vine altul (și mai mare). – Cf. alb. pupëzë.

PÚPĂZĂ, pupeze, s. f. 1. Pasăre insectivoră migratoare, cu penaj pestriț, cu ciocul lung și curbat și cu o creastă de pene mari, portocalii, în vârful capului (Upupa epops). ◊ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupăza = a vorbi mult, a fi flecar. A-i cânta (cuiva) pupăza = a-i merge rău, a nu avea noroc. 2. Fig. (Fam.) Persoană flecară. ♦ Femeie îmbrăcată sau fardată strident; p. ext. femeie de moravuri ușoare. 3. (Reg.) Colac (în formă de pasăre sau de cuib de pasăre). ◊ Expr. Colac peste pupăză sau pupăză peste colac, se spune când peste un necaz deja existent vine altul (și mai mare). – Cf. alb. pupëzë.

PÚPĂZĂ, pupeze, s. f. 1. Pasăre insectivoră, migratoare, cu penaj pestriț, cu cioc lung și îndoit și cu un moț de pene ca o creastă în vîrful capului (Upupa epops); cuc armenesc. Ia! s-aude pupăza! observai eu. SADOVEANU, Î. A. 32. Cînd aproape să scot pupăza afară [din scorbură] nu știu cum se face că mă sparii de creasta ei cea rotată, de pene, căci nu mai văzusem pupăză pînă atunci. CREANGĂ, O. A. 59. ◊ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupăza v. gură. 2. Fig. (Familiar) Persoană flecară, defăimătoare. Toți defăimătorii sînt numiți «pupeze». MARIAN, O. II 176. ♦ Femeie împopoțonată, care folosește prea multe zorzoane. 3. Colac de forme diferite, mai ales în formă de cuib de pasăre. Un fel de păsărele din aluat de grîu care... se numesc «pupeze». MARIAN, O. II 178. ◊ Expr. Colac peste pupăză v. colac. 4. (Bot.) Pupezele. Colo-n luncă la privită Găsii pupăza-nflorită. MARIAN, O. II 176. Pupăza e aceeași plantă de care am vorbit... Cu numele de pupăză o întîlnim și în cîntece. ȘEZ. XV 111.

púpăză s. f., g.-d. art. púpezei; pl. púpeze

púpăză s. f., g.-d. art. púpezei; pl. púpeze

PUPĂZÁ vb. v. împăienjeni, încețosa, înnegura, păienjeni, pupăi, tulbura, voala.

PÚPĂZĂ s. 1. (ORNIT.; Upupa epops) (glumeț) cuc-armenesc. 2. (BOT.; Orobus vernus) (reg.) pupăgioară, pupezele (pl.), pupezoi.

PÚPĂZĂ s. v. cicatrice, cocotă, curvă, femeie de stradă, gură, prostituată, semn, târfă, urmă.

púpăză (púpeze), s. f. – 1. Pasăre migratoare (Upupa epops). – 2. Colac în formă de cuib. – 3. Specie de măzăriche (Orobus vernus). – 4. Ciocan de cioplitor. – 5. (Olt.) Cicatrice. – 6. (Olt.) Semnul dogarilor. – 7. Femeie fandosită, sclivisită. – 8. (Arg.) Prostituată. – Mr. pupăză, megl. pupcă, pupează. De la pupă, cuvînt care apare numai în mr. (cf. megl. pupcă) și care este o var. a lui pup, creație expresivă. S-a dat acest nume pupezei atît pentru moțul său (cf. alb. pupë „moț”, pupui „cocoașă” și fr. huppe „moț” și „pupăză”), cît și pentru glasul ei (Tiktin), cf. gr. ἔποψ, lat. upupa, fr. huppe și pupăi „a cînta pupăza”, pupui „a pupăi”. Oricum, formația pare să se fi creat în rom. prin atașarea la un element expresiv inițial a suf. -ză, care, în ciuda unanimității filologilor, nu este alb., căci a fost productiv în rom., cf. cinteză, fofează, sfîrlează, bogză < boaghe, etc. Se consideră în general că primul element reprezintă lat. upupa, prin intermediul unei reducții *pupa, și că suf. indică un împrumut din alb. (Pușcariu 1403; Candrea-Dens., 1476; Densusianu, Bausteine, 475; Pascu, I, 149; Weigand, Jb., XVI, 74; Philippide, II, 730; Bogrea, Dacor., IV, 843; Pușcariu, Lr., 265; Rosetti, II, 121; cf. Graur, BL, V, 116). Der. din lat. *upupacea (Koerting 9910) este neverosimilă, cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 284. Diculescu, Elementele, 473, reduce sensul 2 la gr. ποπάς, -άδος, fără prea multă probabilitate. – Der. pupăzoi, s. m. (masculul pupezei); pupăza, vb. refl. (Trans., despre vedere, a se voala); împupăza, vb. (a se dichisi). Din rom. provin bg. pupŭza (Capidan, Raporturile, 218), și probabil alb.

PÚPĂZĂ ~eze f. 1) Pasăre migratoare de talie mică, cu cioc lung, subțire și puțin încovoiat, cu moț stufos și înalt (în evantai) pe cap și cu penaj divers colorat. 2) fig. Femeie fardată sau îmbrăcată țipător. 3) fig. fam. Persoană guralivă. 4) reg. Colac asemănător la formă cu o pasăre (sau cu un cuib de păsări). ◊ Colac peste ~ v. COLAC. [G.-D. pupezei] /cf. alb. pupëzë

pupăzá, pupăzéz, vb. I (reg.) 1. (în forma: pupăzi) a flecări, a pălăvrăgi. 2. (refl.) a se îmbăta. 3. (refl.) a sta ridicat, a sta în sus; a se cocoța. 4. (refl.) a se împopoțona, a se înzorzona. 5. (despre obiecte de îmbrăcăminte) a scurta prea mult. 6. (refl.; despre vedere) a se împăienjeni, a se voala; a se slăbi. 7. (refl.) a se strâmba, a se îngusta.

pupăzà v. a se păinjeni, a se acoperi cu un văl (vorbind de ochi): cât p’aci să-i se pupăzeze văzul POP. [Aluziune la cuibul murdar al pupăzei].

pupăză f. 1. pasăre de mărimea unei mierle cu o creastă de pene pe cap (Upupa epops); 2. cozonac (asemenea cuibului pupăzei) cu care se împodobește pomul dat de sufletul mortului (V. colac): fă doi colaci din patru saci și o pupăză dintr’o mierță POP.; colac peste pupăză, când cineva sufere o îndoită pagubă; 3. Tr. ciocan de spart pietre și de făcut găuri în lemn; 4. plantă cu florile roșii purpurii, mai apoi albastre, la urmă verzi, rar albe (Orobus vernus). [Lat. UPUPA (cu acelaș sufix diminutiv ca la coacăză; sensul 3 face aluziune la ciocul arcuit al pasării, iar 4 la creasta-i colorată].

púpăză f., pl. eze (alb. pupă, dim. pupăză, d. lat upupa, vgr. épops; sîrb. pupavac, fr. huppe. Mrom. pupăză, „fofează”). O pasăre mare cît merla, cu cĭocu lung, cu penele pestrițe și cu un mare moț de pene în cap. Colivă (Cod. M. N. 1, 162). Fig. Colac peste pupăză, o bucurie saŭ (maĭ des) o întristare peste alta. Cozonăcel saŭ pînișoară p. copiĭ. Pîne împodobită cu poame care se oferă fetelor care vin în vizită la mireasă (Cod, M. N. 1, 84 și 88). Un fel de cĭocan de sfărămat peatra și de făcut găurĭ în lemn (Ban.). Un fel de orăstică (V. orăstică) numită și pipigĭoĭ (Trans.), care face niște florĭ purpuriĭ, apoĭ albastre, apoĭ verzuĭ și rar albe și care crește pin pădurile umbroase, maĭ ales la munte (órobus vernus).

pupezéz (mă), -ăzat v. refl. (d. pupăză, pin aluz. la penele pestrițe ale acesteĭ păsărĭ). Trans. Mă painjinesc: ochiĭ i s’aŭ pupăzat.

pupăza vb. v. ÎMPĂIENJENI. ÎNCEȚOȘA. ÎNNEGURA. PĂIENJENI. PUPĂI. TULBURA. VOALA.

pupăză s. v. CICATRICE. COCOTĂ. CURVĂ. FEMEIE DE STRADĂ. GURĂ. PROSTITUATĂ. SEMN. TÎRFĂ. URMĂ.

PUPĂZĂ s. 1. (ORNIT.; Upupa epops) (glumeț) cuc-armenesc. 2. (BOT.; Orobus vernus) (reg.) pupăgioară, pupezele (pl.), pupezoi.

PÚPĂZĂ (cuv. autohton) s. f. Pasăre călătoare, insectivoră, din familia upupide, ordinul coraciiforme, cu penaj pestriț, de c. 20 cm, cu cioc lung, subțire și curbat în jos, aripi rotunjite și cu un moț de pene portocalii pe cap, așezate ca o creastă (Upupa epops).

colac peste pupăză expr. element care complică situația.

pupăză, pupeze s. f. 1. persoană flecară. 2. prostituată. 3. femeie îmbrăcată ridicol și / sau fardată excesiv. 4. vulvă. 5. gură.