provă

PRÓRĂ, prore, s. f. Partea din față a unei nave; p. restr. extremitatea din față a acestei părți, unde se află postul de comandă; bot. [Var.: próvă s. f.] – Din it. prora.

PRÓVĂ s. f. v. proră.

PRÓRĂ, prore, s. f. Partea din față a unei nave; p. restr. extremitatea din față a acestei părți, unde se află postul de comandă; bot. [Var.: próvă s. f.] – Din it. prora.

PRÓVĂ s. f. v. proră.

PRÓRĂ, prore, s. f. Partea de dinainte a unei nave; (prin restricție) extremitatea din față a acestei părți, unde se află postul de comandă; bot. Cîteodată, cînd liniștea nopții domnea peste toate, cînd și marea, obosită de luptă și frămîntare, adormea, auzeam din prora vaporului o melodie dulce. DUNĂREANU, CH. 58.

PRÓVĂ, prove, s. f. Proră. Lotca se oprea o clipă, cu prova și cu pupa în aer. DUMITRIU, P. F. 20. Pe brînci, la prova bărcii, Enachi sfredelea cu ochii lui ageri de copil perdeaua de întunerec. BART, E. 329.

próră/próvă (parte a navei) s. f., g.-d. art. prórei/próvei; pl. próre/próve

próvă v. próră

próră/próvă (parte a navei) s. f., g.-d. art. prórei/próvei; pl. próre/próve

próva (direcție) s. f. invar.

próvă v. proră

PRÓRĂ s. (MAR.) bot, (înv. și reg.) pisc, (înv.) pruă. (~ unei nave.)

PRÓRĂ s.f. (Mar.) Partea dinainte a unei nave. [Var. provă s.f. / < it. prora, cf. lat. prora].

PRÓVĂ s.f. v. proră.

PRÓRĂ/PRÓVĂ s. f. partea din față a unei nave. (< it. prora)

PRÓVĂ s. f. elem. proră.

próră (próre), s. f. – Partea de dinainte a unei nave. – Var. provă, înv. pruă. Lat. prora (sec. XIX), var. din ngr. πρόβα.

PRÓRĂ ~e f. (în opoziție cu pupă) Partea de dinainte a unei nave. [G.-D. prorei; Var. próvă] /<it. prora

proră f. partea dinainte a corăbiei.

*próră f., pl. e (lat. prora, d. vgr. próra, d. pró, în ainte, și oráo, văd). Provă, bot de corabie. V. pupă.

próvă f., pl. e (ngr. próva, d. it. prua, lat. prora: fr. proue. V. proră). Mar. Proră, bot de corabie (ChN. I. 159).

PRORĂ s. (MAR.) bot, (înv. și reg.) pisc, (înv.) pruă. (~ unei nave.)