proroga

PROROGÁ, proróg, vb. I. Tranz. A amâna (din oficiu) pentru o dată ulterioară activitatea unui corp constituit, a unei adunări legislative, un termen scadent etc. – Din fr. proroger, lat. prorogare.

PROROGÁ, proróg, vb. I. Tranz. A amâna (din oficiu) pentru o dată ulterioară activitatea unui corp constituit, a unei adunări legislative, un termen scadent etc. – Din fr. proroger, lat. prorogare.

PROROGÁ, proróg, vb. I. Tranz. A amîna pentru o dată ulterioară, a prelungi activitatea unui corp constituit, în special ședințele, lucrările unei adunări legislative. (Refl. pas.) E rău numai că dieta s-a prorogat pînă la 2 iulie. GHICA, A. 278.

prorogá (a ~) vb., ind. prez. 3 prorógă; conj. prez. 3 să proróge

prorogá vb., ind. prez. 1 sg. proróg, 3 sg. și pl. prorógă; conj. prez. 3 sg. și pl. proróge

PROROGÁ vb. I. tr. A prelungi timpul care fusese fixat pentru ceva; (spec.) a amâna, a suspenda ședințele unei adunări legiuitoare pentru un anumit timp. [P.i. proróg. / < lat. prorogare, cf. fr. proroger].

PROROGÁ vb. tr. (despre adunări legislative) a amâna (din oficiu) pentru o dată ulterioară, a prelungi în timp (un tratat); (p. ext.) a amâna. (< fr. proroger, lat. prorogare)

A PROROGÁ proróg tranz. 1) (ședințe sau adunări ale forurilor superioare sau legislative cu date fixate prin lege) A amâna pentru o dată ulterioară. 2) (termene) A face să dureze mai mult decât este prevăzut de lege. /<fr. proroger, lat. prorogare

prorogà v. Jur. a amâna.

*proróg, a -á v. tr. (lat. prórogo, -áre. – Se conjugă ca ab-rog). Prelungesc în timp (o sesiune, un examin, un congediŭ).