privativ

PRIVATÍV, -Ă, privativi, -e, adj. Care lipsește pe cineva de ceva, care exclude ceva. ♦ Spec. (Despre afixe) Care exprimă lipsa, excluderea, dând cuvântului derivat un sens opus celui de bază. – Din fr. privatif.

PRIVATÍV, -Ă, privativi, -e, adj. (Livr.) Care lipsește pe cineva de ceva, care exclude ceva. ♦ Spec. (Despre afixe) Care exprimă lipsa, excluderea, dând cuvântului derivat un sens opus celui de bază. – Din fr. privatif.

PRIVATÍV, -Ă, privativi, -e, adj. Care lipsește (pe cineva) de ceva, care exclude ceva. Pedeapsă privativă de libertate.

privatív adj. m., pl. privatívi; f. privatívă, pl. privatíve

privatív adj. m., pl. privatívi; f. sg. privatívă, pl. privatíve

PRIVATÍV, -Ă adj. Care privează, lipsește pe cineva de ceva; care arată o privațiune. ♦ (Despre afixe) Care exprimă lipsa, excluderea. [Cf. fr. privatif, lat. privativus].

PRIVATÍV, -Ă adj. 1. care privează pe cineva de ceva; care arată o privațiune. 2. (despre afixe) care exprimă lipsa, excluderea. (< fr. privatif, lat. privativus)

PRIVATÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care are proprietatea de a priva; care lipsește pe cineva de ceva. Pedeapsă ~ă de libertate. 2) Care ține de privațiune; propriu privațiunii. 3) gram. (despre afixe) Care exprimă lipsa, excluderea, atribuind cuvântului derivat un sens opus celui de bază. /<fr. privatif

privativ a. care indică o privațiune sau lipsă: ne sau in e o particulă privativă.

*privatív, -ă adj. (lat. privativus). Gram. Care arată privațiunea (lipsa): a, in, ne în „a-tom, in-vizibil, ne-atins” îs particule privative.

PRIVATÍV, -Ă adj. (cf. fr. privatif, lat. privativus): în sintagmele afix privativ și prefix privativ (v.).