prigoană

PRIGOÁNĂ, prigoane, s. f. Urmărire aprigă, pornire împotriva cuiva; măsuri represive luate de o autoritate împotriva cuiva; asuprire, persecuție, prigonire. – Din prigoni (derivat regresiv).

PRIGOÁNĂ, prigoane, s. f. Urmărire aprigă, pornire împotriva cuiva; măsuri represive luate de o autoritate împotriva cuiva; asuprire, persecuție, prigonire. – Din prigoni (derivat regresiv).

PRIGOÁNĂ, prigoane, s. f. Asuprire, urmărire aprigă și nedreaptă, persecuție sistematică. Cînd ne-om întoarce și-om întîmpina iar prigoană și scîrbă, la dumneavoastră să venim... să ne scăpați. C. PETRESCU, Î. II 11. ◊ Expr. Goană și prigoană = prăpăd, vai și amar. De cum am ajuns acasă, goană și prigoană pe capul meu din partea boierului. CREANGĂ, A. 158.

prigoánă s. f., g.-d. art. prigoánei; pl. prigoáne

prigoánă s. f., g.-d. art. prigoánei; pl. prigoáne

PRIGOÁNĂ s. 1. v. oprimare. 2. v. persecuție.

PRIGOÁNĂ s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zâzanie.

PRIGOÁNĂ ~e f. v. A PRIGONI. ◊ Goană și ~ nevoie mare; stare grea. /v. a prigoni

prigoană f. ceartă: goană și prigoană pe capul meu CR. [Abstras din prigonì].

prigoánă f., pl. e (d. prigonesc saŭ d. vsl. pri-gonŭ, prigonire; rus. prigón, convoĭ de vite de vînzare. V. gonesc). Vechĭ. Ceartă. Azĭ. Pop. Fam. Prigonire, persecuțiune. Goană și prigoană, mare persecuțiune.

prigoană s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. VRAJBĂ. ZÎZANIE.

PRIGOANĂ s. 1. asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, persecutare, persecuție, prigonire, urgisire, (pop.) asupreală, silnicie, (înv.) avanie, obidă, obidire, obijduire, strînsoare, (fig.) apăsare, despuiere, stoarcere. (~ maselor.) 2. persecuție, (pop.) năpastă. (În timpul ~ rasiale.)