presupus

PRESUPÚNE, presupún, vb. III. Tranz. 1. A admite în mod prealabil (și provizoriu) că ceva este posibil, real, adevărat; a fi de părere, a crede, a socoti; a bănui. 2. A avea ca premisă existența prealabilă a unui lucru, a fi condiționat de...; a implica. – Pre¹- + supune (după fr. présupposer).

PRESUPÚS¹, presupusuri, s. n. (Pop. și fam.) Presupunere. – V. presupune.

PRESUPÚS², -Ă, presupuși, -se, adj. Prezumtiv. – V. presupune.

PRESUPÚNE, presupún, vb. III. Tranz. 1. A admite în mod prealabil (și provizoriu) că ceva este posibil, real, adevărat; a fi de părere, a crede, a socoti; a bănui. 2. A avea ca premisă existența prealabilă a unui lucru, a fi condiționat de...; a implica. – Pre¹- + supune (după fr. présupposer).

PRESUPÚS¹, presupusuri, s. n. (Pop. și fam.) Presupunere. – V. presupune.

PRESUPÚS², -Ă, presupuși, -se, adj. Prezumtiv. – V. presupune.

PRESUPÚNE, presupún, vb. III. Tranz. 1. (Urmat de o propoziție completivă) A admite în mod provizoriu că ceva este adevărat, real sau posibil; a crede, a-și închipui, a bănui. Au presupus că și el trebuie să fie tot aici. SBIERA, P. 45. Este dar de presupus că în secolii de înainte buciumul nu era numai o țevie de cireș... ci un instrument de metal. ALECSANDRI, P. P. 61. ◊ (Urmat de un complement direct) El, bietul, nu presupunea nimică rău. SBIERA, P. 29. 2. A avea drept condiție și premisă existența, prezența prealabilă a unui lucru. Orice efect presupune o cauză. – Part. prez. și: presupuind (EMINESCU, N. 31).

PRESUPUS¹, presupusuri, s. n. Presupunere; bănuială. Îi fulgerau prin cap o mie de presupusuri. VORNIC, P. 176. Astfel nășteau și piereau, rînd pe rînd, presupusurile în mintea mea. GANE, N. III 34. S-o poți arăta [scrisoarea] la care vei voi acolo, ca să-i scoți din orice presupus asupra noastră. GHICA, A. 155.

PRESUPÚS², -Ă, presupuși, -se, adj. Despre care există presupunerea că este într-un anumit fel, bănuit, închipuit. In unele sate, moșierii, întorși acasă subt ocrotirea armatei și găsindu-și avutul prădat, au început să se facă singuri instructori, judecători și executori ai presupușilor vinovați. REBREANU, R. II 297. Ce ai de te legi de mine pentru presupusa ta combinație de căsătorie? GHICA, A. 90.

presupúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. presupún, 2 sg. presupúi, 1 pl. presupúnem; conj. prez. 3 să presupúnă; ger. presupunấnd; part. presupús

presupús (pop., fam.) s. n., pl. presupúsuri

presupúne vb. supune

presupús s. n., pl. presupúsuri

presupús adj. m., pl. presupúși; f. sg. presupúsă, pl. presupúse

PRESUPÚNE vb. 1. (înv. și pop.) a prepune. (Am ~ că vei veni.) 2. v. bănui. 3. v. crede. 4. a admite, a spune, a zice. (Să ~ că așa s-au întâmplat lucrurile.) 5. a cere, a implica, a necesita, a reclama. (Inteligența ~ reflecția.)

PRESUPÚS s. v. bănuială, ipoteză, presupunere, prezumție, supoziție.

PRESUPÚS adj. 1. (înv. și pop.) prepus. (Lucruri certe și lucruri ~.) 2. v. bănuit. 3. v. ipotetic.

PRESUPÚNE vb. III. tr. 1. A crede, a bănui (ceva dinainte). 2. A necesita, a fi absolută nevoie de ceva în prealabil. [P.i. presupún, conj. -nă, ger. -nând, presupuind. / cf. fr. présupposer, it. presupponere].

PRESUPÚNE vb. tr. 1. a admite pentru un moment că ceva este posibil sau adevărat, a crede, a socoti. 2. a necesita, a fi absolută nevoie de ceva în prealabil. (după fr. présupposer)

presupúne (presupún, presupús), vb. – A crede, a socoti. Fr. présupposer, adaptat la conjugarea lui a supune.

A PRESUPÚNE presupún tranz. 1) (urmat, de regulă, de o propoziție completivă) A admite ca adevărat sau posibil; a bănui. 2) (lucruri sau acțiuni prealabile) A avea drept condiție de bază. Creația presupune inspirație. /pre- + a supune

presupune v. 1. a pune ca sigur, ca admis: să nu presupunem lucruri imposibile; 2. a admite fără probe: a presupune cuiva merite; 3. a fi consecvența necesară: orice efect presupune o cauză. Compromis literar din propunere și din lat. SUPPONERE].

presupus n. presupunere, bănueală (NEGR.).

*presupún, a -púne v. tr. (după it. presupporre). Prepun, bănuĭesc, mă gîndesc că, îmĭ închipuĭ: am presupus eŭ c’a umblat cineva pe aci! Îmĭ închipuĭ, consider, admit ca real: Să presupunem că toțĭ oameniĭ ar avea studiĭ academice! Cine s’ar maĭ face văcar? Fac să se prezume ca necesar: drepturile presupun datoriĭ, efectele presupun cauze.

PRESUPUNE vb. 1. (înv. și pop.) a prepune. (Am ~ că vei veni.) 2. a bănui, a crede, a ghici, a gîndi, a-și imagina, a-și închipui, a întrezări, a prevedea, a socoti, a ști, a visa, (rar) a prevesti, (înv. și reg.) a nădăi, (reg.) a chibzui, a probălui, (fig.) a mirosi. (Cine ar fi ~ că se va întîmpla astfel?) 3. a crede, a socoti, (franțuzism) a prezuma, (reg.) a probălui, (înv.) a supoza. (~ că vom pleca în două zile.) 4. a admite, a spune, a zice. (Să ~ că-i așa cum susții.) 5. a cere, a implica, a necesita, a reclama. (Inteligența ~ reflecția.)

presupus s. v. BĂNUIALĂ. IPOTEZĂ. PRESUPUNERE. PREZUMȚIE. SUPOZIȚIE.

PRESUPUS adj. 1. (înv. și pop.) prepus. (Lucruri spuse și lucruri ~.) 2. bănuit, închipuit, (franțuzism) prezumat, (înv.) prezumt. (Vinovații ~.) 3. ipotetic, prezumtiv, (livr.) prezumat, (înv.) prezumt. (Autorul ~ al unei poezii.)

a-și da cu presupusul expr. (pop.) a-și exprima părerea.