prefixare

PREFIXÁ, prefixez, vb. I. Tranz. A atașa un prefix unui cuvânt pentru a forma un derivat. – Din fr. préfixer.

PREFIXÁRE, prefixări, s. f. Acțiunea de a prefixa și rezultatul ei; prefixație. – V. prefixa.

PREFIXÁ, prefixez, vb. I. Tranz. A atașa un prefix unui cuvânt pentru a forma un derivat. – Din fr. préfixer.

PREFIXÁRE, prefixări, s. f. Acțiunea de a prefixa și rezultatul ei; prefixație. – V. prefixa.

PREFIXÁ, prefixez, vb. I. Tranz. A adăuga un prefix unui cuvînt.

prefixá (a ~) vb., ind. prez. 3 prefixeáză

prefixáre s. f., g.-d. art. prefixắrii; pl. prefixắri

prefixá vb., ind. prez. 1 sg. prefixéz, 3 sg. și pl. prefixeáză

prefixáre s. f., g.-d. art. prefixării; pl. prefixări

PREFIXÁRE s. (LINGV.) prefixație.

PREFIXÁ vb. I. tr. A adăuga un prefix la un cuvânt. [< fr. préfixer].

PREFIXÁRE s.f. Acțiunea de a prefixa și rezultatul ei; prefixație. [< prefixa].

PREFIXÁ vb. tr. a atașa un prefix unui cuvânt. (< fr. préfixer)

A PREFIXÁ ~éz tranz. (cuvinte) A înzestra cu prefix (pentru a forma un derivat). /<fr. préfixer

PREFIXARE s. (LINGV.) prefixație.

PREFIXÁRE (PREFIXÁȚIE) s. f. (< prefixá < fr. préfixer): atașare a unui prefix la începutul unei rădăcini sau teme pentru a forma un derivat, un nou cuvânt.