preempțiune

PREEMȚIÚNE, preemțiuni, s. f. (Jur.; în sintagma) Drept de preemțiune = privilegiu pe care îl are cineva printr-un contract sau printr-o lege, la o vânzare-cumpărare, de a fi, în condiții egale, cel preferat dintre mai mulți cumpărători. [Pr.: pre-em-ți-u-] – Din fr. préemption.

preempțiúne (în drept de ~) (-emp-ți-u-) s. f., g.-d. art. preempțiúnii; pl. preempțiúni

preempțiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. preempțiúnii; pl. preempțiúni

PREEMȚIÚNE s.f. (Jur.) Drept de preemțiune = dreptul de care se bucură cineva prin lege de a fi preferat în calitate de cumpărător al unui bun. [Cf. fr. préemption, lat. prae – înainte, emptio – cumpărare].

preempțiúne s. f. (jur.) drept de ~ = drept de care se bucură cineva printr-un contract sau printr-o lege, de a fi preferat dintre mai mulți cumpărători. (< fr. préemption)

PREEMPȚIÚNE s. f. (Jur.) I. 1. Dreptul de a cumpăra sau achiziționa (în particular, al Administrației de Stat) înaintea oricărei alte persoane. 2. Actul de cumpărare sau achiziție prin aplicarea acestui drept. II. Actul de a intra în posesiune înaintea altora. (cf. fr. préemption, engl. preemption < mlat. praeemption, praeemptio = achiziție anterioară, anticipată (< emptio = achiziție, cumpărare < supin. emptum al lui emere = a cumpăra; (sens inițial) a lua) < praeemere = a cumpăra înainte < lat. pref. prae- = pre- + emere = a cumpăra) [MW, TLF]