preceptor

PRECEPTÓR, preceptori, s. m. Persoană însărcinată cu educarea și instruirea particulară a unui copil (dintr-o familie bogată). [Acc. și: precéptor] – Din fr. précepteur, lat. praeceptor.

PRECEPTÓR, preceptori, s. m. Persoană însărcinată cu educarea și instruirea particulară a unui copil (dintr-o familie bogată). V. meditator, pedagog, educator. [Acc. și: precéptor] – Din fr. précepteur, lat. praeceptor.

PRECÉPTOR, preceptori, s. m. (În trecut) Persoană însărcinată cu educația și instrucția particulară a unui copil sau a unui tînăr. Carte a învățat în casă cu preceptor. SADOVEANU, E. 67.

preceptór (educator) s. m., pl. preceptóri

preceptór (educator) s. m., pl. preceptóri

PRECEPTÓR s. (înv.) dascăl, (livr. înv.) mentor. (~ al unui tânăr.)

PRECEPTÓR s.m. (În trecut) Educator particular al unui copil sau al unui tânăr; meditator, pedagog. [< lat. praeceptor, cf. fr. précepteur].

PRECEPTÓR s. m. educator particular al unui copil sau al unui tânăr, pedagog. (< fr. précepteur, lat. praeceptor)

PRECEPTÓR ~i m. înv. Persoană angajată pentru educarea și instruirea unui copil într-o familie. /<fr. précepteur, lat. praeceptor

preceptor m. cel însărcinat cu instrucțiunea particulară a unui tânăr.

*preceptór, -oáre s. (lat. prae-céptor, -óris. V. perceptor). Care dă precepte, educator, învățător: Séneca a fost preceptoru luĭ Nerone. Fig. Nenorocirea e un preceptor sever.

PRECEPTOR s. (înv.) dascăl, (livr. înv.) mentor. (~ al unui tînăr.)