pocita

POCÍT, -Ă, pociți, -te, adj. 1. (Despre ființe; adesea substantivat) Diform, slut, desfigurat; (despre lucruri) deformat, stâlcit, caraghios; bizar. 2. (În credințele populare) Nefast, funest; p. ext. supărător, rău, cu ghinion. ◊ Expr. A avea gură pocită sau a fi pocit la gură = a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri nefavorabile; a cobi. – V. poci.

POCÍT, -Ă, pociți, -te, adj. 1. (Despre ființe; adesea substantivat) Diform, slut, desfigurat; (despre lucruri) deformat, stâlcit, caraghios; bizar. 2. (În credințele populare) Nefast, funest; p. ext. supărător, rău, cu ghinion. ♦ Expr. A avea gură pocită sau a fi pocit la gură = a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri nefavorabile; a cobi. – V. poci.

POCÍT, -Ă, pociți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Diform, slut, desfigurat. Ieși din pădure un om urît și pocit, cocoșat și cu mîinile și picioarele sucite. POPESCU, B. II 85. De cînd maica m-a făcut, N-am întîlnit, niciodată om mai pocit și mai slut! HASDEU, R. V. 64. Pe cît de frumoasă era fata cealaltă, pe atîta fata ei era pocită și schiloadă. ȘEZ. IX 2. ◊ (Substantivat) Aleodor voi să se codească... ba că una, ba că alta; dar aș! unde vrea să știe pocitul de toate astea. ISPIRESCU, L. 43. ♦ (Despre lucruri) Diformat, stîlcit, caraghios. N-am nici un vers pocit și rău, Și-aș vrea s-aud cuvîntul tău! COȘBUC, P. I 86. «Vezi, ce lucru pocit ti, zise Păvăloc arătînd la păpușile lui Bujor, care în aburirea vîntului își făceau jocul. SLAVICI, N. I 70. Straiele acestea pocite fac să arăți așa de sfrijit și închircit. CREANGĂ, O. A. 188. 2. (În superstiții) Nefast, funest; (sens curent)- neplăcut, sucit, urît, rău, cu ghinion. Măi... că rău: mi-a mai mers astăzi! Ce zi pocită! CREANGĂ, P. 47. 13, număr fatal, număr pocit. ALECSANDRI, T. 740.

POCÍT adj. 1. v. urât. 2. v. desfigurat. 3. v. stâlcit.

POCÍT adj. v. bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, fatal, funest, inexplicabil, insolit, năstrușnic, nefast, neobișnuit, original, paradoxal, singular, sinistru, straniu, sumbru.

POCÍT s. v. stâlcire.

POCITÁ vb. v. deochea.

POCIT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care este slut; ciudat. /v. a (se) poci

pocít¹ s.n. (pop.) boală cu deformații fizice, hemoragie, paralizie, epilepsie, poceală.

pocít², pocítă, adj. (reg.; despre un teren) închis, împrejmuit cu pocii (cu crengi înfipte în pământ); (despre vița de vie sau alte plante agățătoare) arăcit.

pocit a. și m. 1. diform, paralizat: pocit din fire; 2. fig. ciudat: om pocit; 3. nenorocos: ce zi pocită! CR.; 4. blestemat: fugi de acele căi pocite! AL. [V. pocì].

pocít, -ă adj. (d. pocesc). Diform, urît: om pocit. Fig. Păcătos, infect: om, caracter pocit. Funest: drum, an pocit. Adv. A vorbi pocit.

pocit adj. v. BIZAR. CIUDAT. CURIOS. EXCENTRIC. EXTRAVAGANT. FANTASMAGORIC. FANTEZIST. FATAL. FUNEST. INEXPLICABIL. INSOLIT. NĂSTRUȘNIC. NEFAST. NEOBIȘNUIT. ORIGINAL. PARADOXAL. SINGULAR. SINISTRU. STRANIU. SUMBRU.

POCIT s. deformare, denaturare, pocire, schimonoseală, schimonosire, schimonosit, scîlciere, stîlcire, stîlcit, stropșire, stropșit. (~ cuvintelor unei limbi, cînd vorbește.)

POCIT adj. 1. diform, hidos, hîd, monstruos, respingător, schimonosit, slut, strîmb, urît, (pop. și fam.) bocciu, scălîmb, scălîmbăiat, (reg.) pîcleș, (Mold.) balcîz, (Mold. și Transilv.) pogan, (înv.) grozav, (fam.) șui. (O ființă ~.) 2. deformat, desfigurat, schimonosit, slut, sluțit, strîmb, strîmbat, urît, urîțit, (reg.) stropșit, zgîmboit, (Mold.) șonțit. (O față ~ de ură.) 3. deformat, denaturat, schimonosit, scîlciat, stîlcit, stricat, stropșit, (fig.) schingiuit. (Forme lexicale ~; o pronunțare ~.)

pocita vb. v. DEOCHEA.

pocít, -ă, pociți, -te, adj. – 1. Strâmbat. 2. Desfigurat. 3. Urât, respingător. 4. Caraghios. – Din poci.

pocít, -ă, adj. – 1. Strâmbat. 2. Desfigurat. 3. Urât, respingător. 4. Caraghios. – Din poci.

a avea gura pocită expr. a prevedea lucruri neplăcute

a fi pocit la gură expr. a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri defavorabile.