pintenat

PINTENÁT, -Ă, pintenați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte) Care are pinteni (1), cu pinteni. ♦ (Substantivat, m.; fam. sau ir.) Ofițer sau gradat. 2. (Despre păsări) Cu pinteni (2); pintenog; p. ext. în formă de pinten. ♦ (Substantivat, m.) Cocoș. 3. (Despre plante sau părți ale lor) Cu pinten (3) sau cu aspect de pinten. – Pinten + suf. -at.

PINTENÁT, -Ă, pintenați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte) Care are pinteni (1), cu pinteni. ♦ (Substantivat, m.; fam. sau ir.) Ofițer sau gradat. 2. (Despre păsări) Cu pinteni (2); pintenog; p. ext. în formă de pinten. ♦ (Substantivat, m.) Cocoș. 3. (Despre plante sau părți ale lor) Cu pinten (3) sau cu aspect de pinten. – Pinten + suf. -at.

PINTENÁT, -Ă, pintenați, -te, adj. 1. Prevăzut cu pinteni de călărie. Căpitanii erau îmbrăcați cu ițari strîmți cu găitane, băgați în cizme galbene pintenate. ISPIRESCU, M. V. 43. ♦ (Substantivat, m.; ironic) Ofițer din vechea armată. N-avea garnizoană orașul. Fetele duceau lipsa galonaților, pintenaților. STANCU, D. 391. 2. Cu pinteni (2); p. ext. în formă de pinten. Cucoșii... își piaptănă bărbia cu gheara pintenată. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ♦ (Substantivat, m.; glumeț) Cocoș. Mă! da al dracului cucoș, i-aista! Ei las! că ți-oi da eu ție de cheltuială, măi crestatule și pintenatule! CREANGĂ, P. 65.

pintenát adj. m., pl. pintenáți; f. pintenátă, pl. pintenáte

pintenát adj. m., pl. pintenáți; f. sg. pintenátă, pl. pintenáte

PINTENÁT adj. (rar) pintenog. (Cizme ~.)

PINTENÁT adj. v. pintenog.

PINTENÁT s. v. cocoș.

PINTENÁT¹ ~tă (~ți, ~te) Care are pinteni; cu pinteni. /pinten + suf. ~at

PINTENÁT² ~ți m. fig. Mascul al găinii; cocoș. /pinten + suf. ~at

pintenat a. provăzut cu pinteni.

pintenát, -ă adj. (d. pinten). Care are pintenĭ.

*PINTENAT adj. (rar) pintenog. (Cizme ~.)

pintenat adj. v. PINTENOG.

pintenat s. v. COCOȘ.