pentagramă

PENTAGRÁMĂ, pentagrame, s. f. 1. Stea în cinci colțuri, semn mistic în Vechiul Orient, exprimând împreunarea lucrurilor inegale, care era emblema pitagoreicilor și căreia în superstițiile medievale i se atribuiau funcții apotropaice. 2. Denumire pentru notația muzicală care are cinci rânduri orizontale, paralele, pe care se scriu notele și pauzele muzicale. – Din fr. pentagramme.

PENTAGRÁMĂ, pentagrame, s. f. Figură geometrică plană în formă de stea cu cinci colțuri, considerată de antici ca simbol al perfecțiunii și folosită adesea ca talisman. – Din fr. pentagramme.

PENTAGRÁMĂ, pentagrame, s. f. Figură geometrică, în formă de stea cu cinci colțuri.

pentagrámă (-ta-gra-) s. f., g.-d. art. pentagrámei; pl. pentagráme

pentagrámă s. f. (sil. -gra-), g.-d. art. pentagrámei; pl. pentagráme

PENTAGRÁMĂ s.f. Figură geometrică în formă de stea cu cinci colțuri. [< fr. pentagramme, cf. gr. pente – cinci, gramma – scriere].

PENTAGRÁMĂ s. f. 1. figură simbolică în formă de stea cu cinci colțuri. 2. (muz.) portativ de cinci linii. (< fr. pentagramme, it. pentagramma)

PENTAGRÁMĂ ~e f. (în antichitate) Figură în formă de stea cu cinci colțuri, folosită ca talisman. [Sil. -gra-] /<fr. pentagramme

pentagramă f. figură compusă din două triunghiuri ecvilaterale și întrecrucișate.

pentagramă v. portativ.

PENTAGRÁMĂ ({s} penta- + gr. gramma „rând”) s. f. 1. Denumire pentru notația muzicală care are cinci rânduri orizontale, paralele, pe care se scriu notele și pauzele muzicale. Este utilizată din sec. 15. 2. Stea în cinci colțuri, semn mistic în Vechiul Orient, cu o simbolistică multiplă, exprimând împreunarea lucrurilor inegale; în Antichitate, a fost preluată de pitagoreici, a căror emblemă a devenit, servindu-le drept semn de recunoaștere și de integrare în grup; în superstițiile medievale, i se atribuiau funcții apotropaice.