pedant

PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

PEDÁNT¹, -Ă, pedanți, -te, adj. Cu pretenții de erudiție și de maniere elegante; supărător prin tonul impunător și prin minuțiozitatea exagerată. V. tipicar. Pricepea greu și uita repede. Era vanitos și pedant. C. PETRESCU, C. V. 99. Un comandant pedant, admirat pentru erudiția sa, fusese păcălit de un ofițer tînăr. BART, E. 210. Un op pe care anii-l îngropară Subt comentarii sterpe și pedante. TOPÎRCEANU, B. 90. ◊ (Adverbial) Începu să vorbească liniștit, stăruind pedant în concepția lui. CAMIL PETRESCU, O. II 530.

PEDÁNT², -Ă, pedanți, -te, s. m. și f. Persoană care face paradă de erudiție; om meticulos peste măsură, tipicar. V. formalist, chițibușar. Grași pedanți, burdufi de carte și de-nvățătură goi, Bogătași ce cu piciorul dați la inimi în gunoi. MACEDONSKI, O. I 97. Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac, Printre tomuri brăcuite așezat și el, un brac, Aticismul limbii tale o să-l pună la cîntari, Colbul ridicat din carte-ți l-o sufla din ochelari. EMINESCU, O. I 134. Dacă este ca neamul romîn să aibă și el o limbă și o literatură, spiritul public va părăsi căile pedanților și se va îndrepta la izvorul adevărat: la tradițiile și obiceiurile pămîntului, unde stau ascunse încă și formele și stilul. RUSSO, S. 36.

pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; adj. f., s. f. pedántă, pl. pedánte

pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; f. sg. pedántă, pl. pedánte

PEDÁNT adj. meticulos, scrupulos, tipicar, (înv.) pedantic, (rar fam.) tabietliu. (Om ~.)

PEDÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care are pretenții neîntemeiate de erudit; meticulos, chițibușar, formalist. [< fr. pédant].

PEDÁNT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care are pretenții nejustificate de erudiție, de competență; meticulos, formalist. (< fr. pédant, germ. Pedant)

PEDÁNT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) (despre persoane) Care manifestă un spirit exagerat de disciplină și punctualitate (mai ales în lucruri neînsemnate); caracterizat prin meticulozitate deosebită. 2) Care are pretenții de erudiție și de superioritate; doctoral. /<fr. pédant, germ. Pedant

pedant m. cel ce face paradă cu știința sa. ║ a. un aer pedant.

*pedánt, -ă s. (fr. pédant, d. it. pedant, cuv. de aceĭașĭ orig. cu pedagog). Ignorant autoritar care dă o colosală importanță lucrurilor neînsemnate și pretinde ca toțĭ să facă ca el: un pedant din evu mediŭ. Adj. Un aer pedant, o carte pedantă. Adv. În mod pedant. V. tipicar, pareatcă și chițibușar.

PEDANT adj. meticulos, scrupulos, tipicar, (înv.) pedantic, (rar fam.) tabietliu. (Om ~.)